O boală periculoasă: dependenţa de droguri

În sensul în care îl folosim astăzi, conceptul drog se referă la orice tip de substanţă naturală, sintetizată chimic sau combinaţie de substanţe chimice, care este introdusă în mod voit, deliberat, în organism, pentru a produce anumite efecte fiziologice şi/sau psihologice. Dintre aceste substanţe, sunt denumite substanţe psihoactive cele care acţionează în principal asupra creierului, producând stări modificate de conştienţă, de percepţie, de dispoziţie şi de modificare a activităţii sistemului nervos central.

Cele mai cunoscute substanţe psihoactive, care afectează starea de sănătate a milioane de oameni, sunt alcoolul şi tutunul. Dintre stimulantele activităţii sistemului nervos central face parte şi cafeina (conţinută în cafea, dar şi în ceai, ciocolată). Cele mai cunoscute substanţe psihoactive sunt marihuana, cocaina şi amfetaminele, substanţe care prezintă un potenţial ridicat pentru dependenţă.

În creierul nostru există un grup de structuri cunoscute sub numele de sistem recompensator (sau „centrul plăcerii“). Acest sistem ne procură bucuria atunci când am realizat o operă frumoasă, când am săvârşit o faptă bună sau, pur şi simplu, atunci când ne-am terminat în mod satisfăcător munca. Substanţele psihostimulante activează tocmai acest sistem recompensator, determinând o senzaţie imediată de plăcere, dar obţinută fără efort. Prin folosirea repetată a drogului, se produc modificări în structura şi modul de funcţionare a creierului, de aceea apare un fel de „inerţie“ sau de lipsă de reacţie a acestor structuri cerebrale la activităţile fizice sau intelectuale, a căror recompensă normală era plăcerea. Prin urmare, consumatorul de drog devine deziluzionat că o activitate fizică sau intelectuală nu îi mai este recompensată de către organism prin provocarea de bucurie şi caută, cu disperare, să consume drogul respectiv. Administrarea repetată a drogurilor determină stimularea repetată a sistemului recompensator, ceea ce duce la obişnuinţă şi la necesitatea de doze mereu crescute de drog. Starea de obişnuinţă, de dependenţă de drog, este strâns legată de administrarea drogului şi de obţinerea stării de bine.

Prin dependenţa de un drog natural sau sintetic se înţelege ansamblul modificărilor fiziologice, comportamentale şi cognitive legate de consumul unei substanţe, consum care are un aspect prioritar, în ciuda efectelor negative pe care le determină. Caracteristicile dependenţei de drog includ dorinţa sau necesitatea de nestăpânit de a consuma drogul, preocuparea de a obţine drogul prin orice mijloace, tendinţa de a creşte dozele, dependenţa psihică (psihologică) şi, în general, dependenţa fizică faţă de efectele drogului, efectele nocive asupra stării de sănătate a individului, dar şi efecte negative asupra societăţii. Dependenţa psihică de un drog este o stare în care există un sentiment de satisfacţie şi de „energie“ psihică indusă de consumul periodic sau continuu al drogului, pentru a produce plăcere sau pentru a evita disconfortul, fapt ce determină perturbarea controlului asupra consumului de drog. Dependenţa fizică de un drog este caracterizată prin modificări psihice şi fizice prin care se realizează o stare de adaptare a organismului la consumul cronic al drogului şi care se manifestă prin apariţia sindromului de sevraj la întreruperea bruscă a administrării drogului, la reducerea rapidă a dozelor de drog, la scăderea nivelului din sânge al drogului şi/sau la administrarea unui antagonist al drogului.

Consumatorului de drog îi este foarte greu să lupte împotriva plăcerii obţinute fără efort, ajungându-se astfel la situaţii de risc. În timp, consumul de drog afectează diferite structuri cerebrale, care controlează dispoziţia, conştienţa şi comportamentul.

Dependenţa de un drog trebuie privită ca o boală, o afecţiune care trebuie tratată. Tratamentul dependenţei de un drog este foarte complex şi trebuie adaptat în funcţie de fiecare persoană.