Plante-antibiotic de ajutor împotriva bolilor infecțioase

Nu cu mult timp în urmă societatea modernă se bucura de așa-numita „epocă de aur a antibioticelor”, când posibilitatea unui medic de a trata infecțiile bacteriene era indiscutabilă, cel puțin în țările dezvoltate. Mai mult decât atât, introducerea antibioticelor în practica medicală a adus avantaje majore în ce privește chirurgia și transplantul de organe. Totuși, apariția și răspândirea rezistenței la antibiotice în toată lumea, accentuate de scăderea investițiilor farmaceutice în cercetarea antimicrobiană, anunţă finalul acestei ere.

Tratamentul bolilor infecțioase parcurge o perioadă de criză. Rezistența microorganismelor la antibioticele prescrise în prezent crește constant și tot mai puțini agenți antimicrobieni sunt utilizabili pentru tratarea acestor infecții. Microorganismele rezistente la mai multe antibiotice devin obișnuite atât în infecțiile nosocomiale (intraspitalicești), cât și în cele comunitare. Conform statisticilor de specialitate, rezistența bacteriilor la antibiotice produce anual 5 milioane de decese la nivel global, cifră care o face una dintre principalele probleme de sănătate publică ale secolului 21.

Definiția formală a unui antibiotic limitează utilizarea termenului la substanțe chimice produse de microorganisme care au capacitatea de a inhiba creșterea sau de a ucide bacteriile și alte microorganisme. Această definiție distinge între substanțele chimice produse de microorganisme și compușii antimicrobieni sin­tetizați de chimiști (cum sunt sulfonamidele, trimetoprimul, isoniazida). Deosebirea este mai degrabă academică, întrucât cuvântul antibiotic este adesea folosit în prezent pentru a desemna ambele grupe de agenți antimicrobieni.

Conceptul central al acțiunii anitibiotice este acela de toxicitate selectivă: creșterea organismului infecțios este inhibată selectiv sau organismul este omorât fără a vătăma celulele pacientului. Antibioticul ideal nu are nici un efect nociv asupra acestuia, dar este letal pentru organismul infecțios. Nu există însă un astfel de antibiotic ideal. La acest moment, aproximativ 10.000 de antibiotice au fost izolate și descrise, cunoscându-se structura chimică pentru cele mai multe dintre ele.

Bacteriile patogene sunt mici creaturi minunate și îngrozitoare în același timp, care se multiplică și supraviețuiesc în mediul sever și ostil al corpului uman. Din multe puncte de vedere sunt diferite de celulele noastre și ale animalelor, caracteristică exploatată de către cercetătorii din domeniul agenților antimicrobieni, care țintesc tocmai aceste diferențe.

De la descoperirea medicamentelor antimicrobiene și utilizarea acestora în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost salvate nenumărate vieți și ușurată suferința a milioane de oameni. Inițial, antibioticele au fost elaborate pentru tratarea bolilor umane infecțioase, însă efectele lor extraordinare au condus la solicitarea și utilizarea lor în tratarea animalelor și, în cele din urmă, a plantelor. Astfel, s-a creat o presiune selectivă enormă în întreaga lume vie. Dacă pentru animale și agricultură s-ar fi ales alte antibiotice decât cele administrate oamenilor, astăzi ne-am fi confruntat cu un nivel mai scăzut al rezistenței bacteriene. De asemenea, o altă cauză majoră a acestui fenomen este utilizarea antibioticelor fără prescripție medicală și administrarea necorespunzătoare a acestora.

Există două efecte majore ale unui antibiotic: eliminarea microorganismelor infecțioase și distrugerea altor bacterii, neinfecțioase, care contribuie la biodiversitate și la echilibrul natural dintre tulpinile rezistente și cele sensibile. Bacteriile sunt foarte răspândite în natură, într-un gram de sol găsindu-se circa 10 miliarde de celule aparținând mai multor specii. Ele competiționează între ele prin producerea de substanțe antibiotice. Majoritatea antibioticelor utilizate în medicină au fost descoperite în culturi de laborator care conțineau bacterii provenite din sol. Așa sunt bine-cunoscutele streptomicină, vancomicină și tetraciclină. Una dintre consecințele negative ale utilizării antibioticelor constă în distrugerea ecologiei naturale microbiene, atât în organism, cât și în mediul înconjurător. Dovada acestei modificări este dată de apariția unor tipuri de bacterii foarte diferite de cele anterioare sau variante rezistente la tratament.

Totuși, pe lângă agenții antimicrobieni pro­duși de bacterii, natura mai este înzestrată și cu plante ce produc substanțe ce ne pot veni în ajutor în lupta contra bolilor infecțioase. Așa sunt uleiurile volatile din oregano, cedru roșu (cedarwood), cimbrișor, lemongrass, tea tree și manuka, cele două din urmă având acțiune și împotriva fungilor și a paraziților intestinali. Fenolii din uleiurile de oregano, cuișoare, tea tree și wintergreen au acțiune puternic antibacteriană. Alcoolii sesquiterpenici din mușețel, ghimbir, patchouli, vetiver și valeriană sunt antifungici, antivirali și bactericizi. Aldehidele din scorțișoară au efecte similare. Desigur, o infecție trebuie urmărită de un medic specialist și tratată conform recomandărilor acestuia.