Salvia, salvarea sănătăţii

De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre salvie, considerată "iarbă sfântă" de greci şi "simbolul sănătăţii" de orientali. Este utilizată mai ales în afecţiunile respiratorii şi în cele gastrointestinale.

Numită şi planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice, salvia este una dintre puţinele plante medicinale ce sintetizează în frunze o diversitate atât de mare de compuşi organici, cu însuşiri bioactive. Principalele proprietăţi curative sunt: digestive, carminative, coleretice, astringente, antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi tonic-amare; expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile, antisudorifice; calmante ale sistemului nervos, antinevralgice, uşor sedative; uşor hipoglicemiante.

În tratamente externe are efecte cicatrizante, vulnerare, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante.

Din cele mai vechi timpuri, salvia a fost apreciată ca fiind cel mai bun remediu în oprirea transpiraţiei nocturne la bolnavii de tuberculoză (mai ales în amestec cu flori de lavandă). De asemenea, intervine în bronşite cronice, astm bronşic, angină, catar pulmonar, expectoraţii, tuse, laringite, amigdalite şi stări de slăbiciune care însoţesc alte boli de piept. Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând mucozităţile.

La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie are efecte bine cunoscute în reducerea glicemiei între limite normale.

Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au fost înregistrate contra stărilor de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune, mai ales la convalescenţii după operaţii sau după boli prelungite.

La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea, întrucât acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi care declanşează unele boli grele şi grăbesc îmbătrânirea.

Tratamentele cu salvie au dovedit eficacitate şi în bolile reumatismale, cardiovasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului.

În utilizări externe, planta este indicată sub formă de gargară în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite. La mulţi copii ar putea fi evitată operaţia de amigdalită dacă ar bea zilnic ceai de salvie.

În majoritatea afecţiunilor menţionate mai sus se recomandă infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită care se infuzează acoperit timp de 15 minute), consumându-se câte două ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare.

Pentru uz extern se fac:

- inhalaţii cu infuzie în caz de sinuzită;

- gargară cu apă de salvie sau cu o soluţie din 200 ml infuzie de salvie, 25 ml glicerină, 10 ml tinctură de lavandă şi 30 g clorură de sodiu, folosită în caz de halenă (miros neplăcut al gurii);

- cataplasme din frunze uscate şi măcinate, amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului în caz de amigdalite şi alte inflamaţii;

- pulbere din frunze de salvie presărată pe peria de dinţi cu care se freacă dinţii pentru albire, întărirea gingiilor şi împrospătarea mirosului din gură.