Stilul de viaţă şi schimbările la nivel molecular corelate cu îmbătrânirea

Cu trecerea timpului, întregul organism suferă transformări. Până spre 25 de ani, acestea vizează maturizarea diferitelor structuri ale corpului. După această vârstă, rezistența la acțiunea nocivă a factorilor de mediu începe să scadă, celulele și țesuturile acumulează defecte și încep să se degradeze. Cu înaintarea în vârstă, capacitatea corpului de regenerare a structurilor degradate scade, mai ales dacă nu primește un ajutor din partea noastră printr-o alimentație adecvată, activitate fizică regulată, odihnă, aer curat, spații naturale.

Pentru majoritatea copiilor, un element caracteristic bunicilor este reprezentat de ochelarii de vedere. Într-adevăr, îmbătrânirea, care este un proces firesc şi pe care îl trăim începând cu vârsta de 25 de ani, contribuie la o seamă de schimbări la nivelul ochilor. Cele mai frecvente probleme care pot apărea odată cu îna­intarea în vârstă sunt: cataracta, glaucomul, degenerarea maculară și retinopatia diabetică.

Cataracta se instalează încet, pe parcursul mai multor ani. Se întâmplă adesea să nu fie remarcată această încețoșare a privirii până când nu obturează câmpul vizual central.

Glaucomul apare după mai mulți ani în care camera anterioară a globului ocular se micșo­rează. În acest spațiu se găsește un lichid limpede, asemănător plasmei sanguine, numit umoare apoasă. În mod normal, umoarea apoasă este drenată continuu din camera anterioară a globului ocular printr-o rețea de canale care se deschid în micile vene care înconjoară ochiul. Orice obstacol care împiedică drenarea eficientă a umorii apoase determină o creștere a tensiunii intraoculare, urmată de vătămarea nervului optic. Acest lucru se poate datora unei predis­poziții anatomice legate de conformația irisului sau unei evacuări prea lente a umorii. În ambele cazuri apare glaucomul care, netratat, poate duce la pierderea vederii.

Cu vârsta, și retina, care este partea fotosenzitivă a ochiului, îmbătrânește, devenind mai puțin sensibilă la lumină din mai multe cauze: reducerea numărului de celule fotoreceptoare, scăderea fluxului sanguin (și, prin urmare, scăderea aportului de nutrienți și oxigen), degenerare. Zona de acuitate vizuală maximă a retinei este situată în spatele globului ocular și este formată exclusiv din celule-conuri responsabile de vederea diurnă, colorată. Această zonă poartă numele de pata galbenă sau macula lutea. Afectarea acestei zone din una dintre cauzele amintite anterior duce la afec­țiunea denumită degenerare maculară, o con­diție medicală serioasă în care persoana afectată își pierde vederea centrală, fiindu-i tot mai greu să citească, să scrie sau să conducă autovehicule.

Ultima dintre cele patru afecțiuni comune ale ochilor este retinopatia diabetică. Diabetul reprezintă o boală caracterizată de creșterea nivelului de glucoză în sânge fie din pricina unei secreții insuficiente de insulină, fie din pricina unui răspuns la insulină neadecvat al celulelor corpului. Glucoza care rămâne și se acumulează în sânge vatămă vasele sanguine și celelalte organe ale corpului, inclusiv ochii. Retinopatia diabetică se instalează odată cu apariția unor „scurgeri” din vasele de sânge care hrănesc retina. Ca și în cazul glaucomului, netratarea la timp a retinopatiei diabetice poate duce la orbire.

Pe lângă predispozițiile anatomice, există și unele elemente din stilul de viață care pot contribui la apariția sau agravarea acestor afecțiuni. Unul dintre cei mai importanți factori exogeni este reprezentat de băuturile alcoolice. În mod obișnuit, celulele de la nivelul retinei folosesc retinolul, o formă a vitaminei A, pentru a-și sintetiza pigmenții care receptează lumina. Pentru că retinolul este, din punct de vedere chimic, un tip de alcool, atunci când în organism ajunge alcool etilic din băuturi (bere, vin, țuică, whisky, gin etc.), ele încep să îl proceseze pe acesta. Însă procesarea alcoolului etilic nu se soldează cu formarea de pigmenți fotosensibili, ci de acetaldehidă, un compus foarte toxic care se formează și în timpul metabolizării alcoolului la nivelul ficatului. Spre deosebire însă de ficat, retina nu dispune de enzime care să neutralizeze acetaldehida. Treptat, aceasta vatămă celulele retinei, putând duce la degenerare maculară.

Cel mai comun eveniment molecular corelat cu îmbătrânirea este acumularea de proteine alterate în țesuturile corpului, care se depun mai ales în cristalin, în piele și la nivelul articulațiilor. Alterarea proteinelor poate avea mai multe cauze, două dintre ele fiind procesarea alimentelor la temperaturi foarte înalte (prin prăjire, la grătar) și reacția lor cu glucidele - ca în cazul formării hemoglobinei glicozilate. Pe măsură ce se acumulează tot mai multe proteine alterate, cristalinul se opacizează și vederea devine încețoșată pe măsură ce se instalează cataracta. De asemenea, cristalinul poate fi vătămat de radiațiile UV, de aceea, ochelarii de soare cu filtru UV 400 sunt foarte necesari, mai ales în perioada aprilie-octombrie.