Stresul în cariera medicală

Stresul este unul dintre cele mai puternice atacuri asupra vieții omului, e un inamic complex, şi nu un simplu adversar de circumstanță, deoarece atacă în toate planurile existenței umane: profesional, familial, al relațiilor sociale și personal. Se constată că ­numărul persoanelor afectate de stres crește îngrijorător. Tot ceea ce construiește entuziasmul la început de carieră, stresul deteriorează într-un timp foarte scurt.

Numeroşi cercetători în științe medicale și psihologie au căutat să stabilească ce anume determină apa­riția stresului și, mai ales, ce îl menține în rân­dul populației. În genere, teoriile se întâlnesc într-un punct comun, acela că apariția stresului e determinată de inadaptabilitatea oamenilor la schimbări esențiale, majore, fapt ce produce o ruptură la nivel perceptiv. Mai exact, conexiunile și raportările omului în rezolvarea unor sarcini se schimbă, ducând la necesitatea unor reașezări întâi de toate interioare.

Sunt două etape ce premerg stării degenerative a stresului: prima constă în impactul schimbărilor exterioare asupra individului, iar a doua în rapiditatea suprapunerii pe care o solicită mediul exterior în noile contexte, rapiditate ce influențează negativ ritmul interior specific fiecărei ființei umane. În peisajul acesta al readaptării rapide, apare un fenomen tot mai studiat în societatea contemporană, acela de burnout. Termenul se traduce prin oboseală cronică, oboseală fizio­lo­gică, suprasolicitare sau „ardere completă”, în traducere ad-litteram. Această situație la care sunt predispuși angajații atât din insti­tuții publice, cât şi private provoacă depresia și depersonalizarea individului, vlăguire, dezechilibru în relațiile cu ceilalți, în fond, o criză spirituală.

În domeniul medicinei, orice profesie presupune expunerea la factori de stres. E drept că există și specialități unde gradul de stres este uşor mai scăzut, dar nu inexistent. Stresul este prezent mai ales în perioade critice ale sistemului medical generate de diverşi factori între care pandemie, calamități, războaie clasice sau biologice. În istoria umanității s-a dovedit că situaţiile majore, asemenea unei crize naționale sau globale, influențează direct criza instituțională, motiv pentru care medicii trebuie să dispună de o capacitate de adaptare rapidă, eficientă, activând, totodată, și un simț al predictibilității. În astfel de momente cruciale pentru mobilizarea sistemului medical, doctorii, asistenții și personalul auxiliar, ca părți componente direct implicate, sunt expuși unui grad de stres intens care conduce, deseori, la fenomenul burnout, precum și la îmbolnăvirea cadrelor medicale din pricina contagio­zității unor pacienți. Cazurile prezentate mai sus fac parte dintr-o situație aparte, rară, dar reprezintă apoteoza stresului în cariera medicală. Cele mai frecvente determinări ale stresului sunt întâlnite în viața de zi cu zi a medicului și sunt inerente serviciului complet pe care îl desfășoară.

Există factori de stres recurenți, depen­denți și independenți de medic, precum: eșecul tratării unui pacient, decesul pacientului, lipsa tratamentului prescris datorită crizei pieței de medicamente din anumite țări sau regiuni, comunicare deficientă cu pacienții ezitanți sau violenți, crize intra și interinstituționale, insuficiența echipamentelor medicale sau lipsa de performanță a celor perimate, administrația anevoioasă din anumite centre sau spitale, ceea ce afectează fără echivoc actul medical propriu-zis, con­dițiile precare din spațiile și mediile spitali­cești, lipsa colectivului necesar de medici pentru anumite solicitări dificile și complexe, gărzile epuizante, incoerența manifestării unor simptome sau reacțiile adverse neaștep­tate în urma administrării unor tratamente și medicații. Iată o listă a celor câteva puncte referențiale pentru stresul pe care medicul învață și luptă să îl depășească.

Cu toate acestea, medicul nu capitulează în fața greutăților misiunii sale, ci caută, prin și cu resursele de care dispune, să construiască o strategie de combatere a problemelor cu care se confruntă. De aceea, se vorbește tot mai des despre necesitatea implementării unui management al stresului în domeniul medical, făcându-se cercetări sta­tistice cu privire la gradul de epuizare la care ajung medicii. Ca o modalitate de prevenire și diminuare a stresului în rândul cadrelor medicale, specialiștii din domeniul psihologiei și analizei calității vieții recomandă autoeducația pentru optimizarea resurselor proprii. Printre cele mai eficiente metode invocate de psihologi se regăsesc re­flec­ția și concentrarea asupra prezentului (con­trară tendinței de a transfera în prezent grijile viitorului, amplificând prezentul cu probleme inexistente).

Managementul stresului presupune implementarea unui set de reguli sau recomandări personalizate în funcție de dezechilibrele existente, o cercetare de ansamblu, întâi de toate, iar mai apoi o cercetare amănunțită a cauzelor care determină apariția conflictului care naște stresul. E important de menționat că orice manifestare a stresului pornește dintr-un conflict: de la interior spre exterior sau de la exterior spre interior.

Studenții la Medicină sunt familiarizați încă din facultate cu atmosfera stresantă a acumulării unor cantități semnificative de informații într-un timp insuficient de multe ori pentru aprofundare. Stresul, cu alte cuvinte, este o experiență ante-profesională, chiar dacă nu se ridică la nivelul de stres profesional, ea se insinuează ca element secundar unei profesii cu asemenea impact psihologic și moral, din cauza responsabilităților pe care le presupune şi care nu pot fi eliminate. Studii relevante demonstrează că odată cu depresiile medicilor apare și o diminuare vizibilă a randamentului la locul de muncă, o slabă gestionare a neprevăzutului, însoțită de lipsa reacției corecte sau pertinente în contextul actului medical. Drept urmare, în epuizarea medicilor se întrevăd și efecte asupra pacienților, care prin amabilitate, înțe­legere, răbdare și atentă însușire și practicare a sfaturilor transmise de medici, ar putea contribui la întremarea stării generale a celor ce își pun cunoștințele, timpul și resursele psihice și spirituale în slujba vindecării lor.  

Calmul interior dobândit prin comunicarea deschisă, creativitatea ca metodă de combatere a anxietății, empatia față de trăirile și explicațiile pacienților, alocarea unui timp vital reenergizării sinelui prin activități plăcute, practicarea unor sporturi și meditația constantă, însoțită de rugăciune pot influența decisiv starea de sănătate fizică și psihică a medicilor.

Simona-Diana Dumitru este medic rezident