Urgenţe şi reuşite în terapia intensivă românească

La Timişoara a început pe 6 noiembrie şi se va încheia mâine, 9 noiembrie, Congresul European de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Am avut ocazia să vorbim în aceste zile cu organizatorul evenimentului, prof. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii de ATI de la Spitalul Judeţean din Timişoara şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Anestezie, care ne-a vorbit despre importanţa, nevoile şi realizările acestui domeniu medical.

Domnule profesor, care este scopul congresului medical din aceste zile de la Timişoara?

În urmă cu 12 ani, când am demarat, doream să facem o manifestare prin care să ne afirmăm ca secţie. Preluasem şefia secţiei de la maestrul meu, profesorul Aurel Mogoşanu, cel care a înfiinţat specialitatea în Timişoara, deci pionierul primei secţii de Anestezie şi Terapie Intensivă din Timişoara. Preluasem o ştafetă foarte grea, eram copleşit de responsabilităţi şi trebuia să aduc ceva nou. Atunci mi-am stabilit ca obiectiv să transform secţia după cum văzusem în străinătate, să o modernizez şi să-i ridic nivelul de profesionalism. Astfel, această manifestare a avut iniţial un caracter loco-regional, dar prin modul de organizare a început să fie tot mai apreciată, iar azi a ajuns, într-adevăr, să fie una de talie internaţională. În urma feedback-urilor pe care le-am avut de la numeroşi invitaţi străini, de-a lungul anilor, Societatea Europeană a ales Timişoara pentru Congresul European de toamnă, datorită modului în care îl organizăm, credem noi, profesionist, atât la nivel ştiinţific, cât şi într-o perspectivă socială. Devine o oportunitate să ne cunoască lumea, atât ca profesionişti, ca oameni, cât şi ca ţară. De-a lungul anilor, am avut cei mai mari speakeri, cei mai mari specialişti în domeniul ATI. Ca organizatori ai evenimentului, am căutat să aducem în faţa invitaţilor mari personalităţi ale culturii româneşti. În acest sens i-aş aminti pe maestrul Gheorghe Zamfir, care a fost în foarte multe rânduri şi este prezent şi anul acesta, Maia Morgenstern, Dan Puric, Grigore Leşe, Iris, Răzvan Mazilu, ca să nu mai spunem de maestrul Popa Popaâs, care în câteva ediţii ne-a onorat cu prezenţa şi i-a impresionat pur şi simplu pe toţi prin geniul său, şi care este prezent şi la această ediţie. Deci, pentru a avea succes, trebuie să faci o manifestare cu faţa către oameni. Oamenii simt acest lucru, trebuie să te gândeşti ce vor ei; vor ştiinţă, vor să le oferi ceva la final şi de fiecare dată am printat sau am făcut CD-uri cu mult material. Dacă o faci cu spatele către ei, mai mult focalizat doar către speaker, doar către tine ca organizator, oamenii simt şi nu te mai onorează cu prezenţa.

Pe pagina dumneavoastră de internet am găsit motto-ul: „Viaţa este un dar pe care-l merităm doar atunci când îl dăruim“. Un mesaj evanghelic. Vă rugăm să faceţi câteva aprecieri la aceste cuvinte din perspectiva profesiei pe care o aveţi.

Dăruirea este una din lecţiile esenţiale pe care le-am învăţat în această profesie. La ATI suntem practic în linia întâi în lupta cu moartea, fără nici un aspect metaforic. Toţi pacienţii au ca factor comun faptul că sunt în pericol iminent de moarte, indiferent de cauza, boala care i-a adus în această stare, astfel că zi de zi ne luptăm pentru salvarea lor. Moartea este o rubrică permanentă în raportul de gardă pe care îl citesc medicii şi, trăind în acest mediu cu totul şi cu totul aparte, e imposibil să nu te marcheze o asemenea experienţă.

O altă lecţie este că înveţi să apreciezi faptul că trăieşti, pentru că, realmente, lucrând aici, îţi dai seama cât eşti de vulnerabil. Pe de altă parte, majoritatea pacienţilor noştri sunt oameni asemenea nouă, doar că acea armă a destinului i-a nimerit pe ei în loc să ne nimerească pe noi. Toţi cei marcaţi de această experienţă, personalul medical, pacienţii şi membrii familiei, realizează cât de mult avem şi că nimic din ceea ce am putea face noi nu s-ar putea compara cu ceea ce am primit în dar de la Dumnezeu - viaţa. În acest mod ajungi să îţi relativizezi falsele probleme existenţiale pe care le ai. Probleme de genul „plouă-n pod, s-a stricat frigiderul şi televizorul în acelaşi timp“ devin derizorii. Atunci spun prietenilor şi soţiei mele: Haideţi să vedeţi ce înseamnă necazul! Uneori soţia spune: Tu rişti să devii asociat, tu mereu găseşti pe cineva mai necăjit decât tine!, iar eu spun: Lasă, tocmai ăsta e adevărul şi noi îl uităm. Ne hipertrofiem prea mult nişte false probleme! Cred că unul dintre efectele secundare paradoxale este că, lucrând la Reanimare, ajungi să te bucuri foarte mult de viaţă.

Pe parcursul acestui interviu aţi fost cu zâmbetul pe buze. Este importantă atitudinea pozitivă într-o unitate medicală?

Este importantă, pentru că noi, cei de la ATI, suntem în linia întâi a frontului şi e foarte bine să transmiţi o atitudine pozitivă. Sincer, aşa m-a influenţat pe mine viaţa, că o fac fără să mă forţez foarte mult. Chiar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toată puterea care mi-o dă. Societatea nu conştientizează că există pe timp de pace o linie a frontului de război, a marilor urgenţe din stradă până la spital, unde sunt cele mai grave cazuri. Sunt lucruri esenţiale pe care dacă nu le ai, pot decide viaţa unui om. Doamne ajută că, în timp, am reuşit să ne facem auziţi şi lumea e tot mai conştientă de importanţa acestei zone şi ne ajută tot mai mult. Am reuşit chiar şi cu autorităţile o colaborare mai bună şi, după ani de luptă, putem spune că secţia noastră arată bine, arată chiar comparabil cu secţii similare din ţările dezvoltate. După ce am atins acest vis, care a fost extraordinar de important pentru noi, am avut şansa să devin preşedinte al Asociaţiei Române de Anestezie şi Terapie Intensivă şi am îndrăznit să încerc această schimbare la nivel naţional împreună cu alţi mari membri ai societăţii, cum au fost prof. Dan Tulbure, prof. Şerban Bubenek, prof. Daniela Filipescu, preşedinte ales ESA, 2014 (European Society of Anestesyologie) şi alţii. Am reuşit să schimbăm în bine ATI-ul românesc, care e una din cele mai dinamice specialităţi. Am demarat anul acesta un program de finanţare, istoric pentru noi, pentru că asigură bani suplimentari pentru îngrijirea pacienţilor cel mai grav bolnavi din spital, cei de la Reanimare. Noi eram o gaură neagră financiar, pentru că acolo unde se lucra mai mult, aveai pierdere mai multă. Este anormal şi, în orice sistem, munca grea trebuie apreciată. La ATI cheltuielile sunt atât de mari, încât nu sunt acoperite prin ceea ce plăteşte Casa de Asigurări pentru pacienţi. Astfel, am creat un program privind standardele reale de cost şi după o luptă de câţiva ani am reuşit să convingem Guvernul. Chiar primul-ministru a sprijinit acest demers, iar Ministerul Sănătăţii, în urmă cu aproximativ două luni, ne-a îndeplinit visul. Acum avem tot ce ne trebuie pentru a ne desfăşura munca profesionist, pentru că vedem şi lucrurile bune care s-au făcut, nu putem fi doar negativişti şi să criticăm. Indiferent cât eşti de sărac, cred că obligaţia numărul unu este să nu-l laşi pe acel om nenorocit între viaţă şi moarte să se piardă. Noi, românii, suntem pe ultimul loc la sănătate în Europa, după mai multe criterii: procentul din PIB alocat sănătăţii, numărul de doctori şi numărul de asistente la numărul de locuitori şi aşa mai departe. Totuşi, în domeniul cel mai important, cel al marilor urgenţe, devenim aproape un exemplu. Se ştie, urgenţele pe spital sunt dezvoltate extraordinar şi datorită influenţei majore a doctorului Raed Arafat. Astfel, prin aceste programe, pe care dorim să le dezvoltăm şi mai bine în viitorul apropiat, bolnavul grav va beneficia de condiţii optime de viaţă.

Prof. dr. Dorel Săndesc, scurt CV