Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Suntem chemaţi să facem daruri scumpe lumii întregi
În această săptămână premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului ne gândim mai mult la darurile şi dorinţele pe care aşteptăm parcă să le împlinim sau să fie împlinite. Am auzit dorinţe pentru daruri de linişte, de pace, de mai multă bucurie şi am ştiut că nu sunt doar cuvinte frumoase sau urări pentru felicitări. Cei care le-au rostit erau dintre cei care căutaseră Crăciunul în inima familiei şi a prietenilor, dar şi în magazine bogat ornate, în locuri cu peisaje mirifice, în filme de sezon, în colinde şi în cadouri frumoase.
Şi totuşi, "spiritul Crăciunului", despre care tot auzim vorbindu-se, nu se găseşte în acestea. Exteriorul ajută, dar nu atât de mult pe cât am putea crede. Ornamentele strălucitoare, luminile din vitrine sau din casele noastre, mirosul de cozonac sau cântecul de colinde ne încălzesc sufletele şi ne aduc ceva din mireasma bucuriei. Această mireasmă are rolul de a ne pregăti, de a ne face poftă de bucuria cea adevărată. De asemenea, poate uşura deschiderea şi poate netezi drumul. Dar, din păcate, oricât am încerca să batem cărări exterioare, simţim că ele nu ne pot duce la destinaţie. Doar ne ajută. Chiar şi prin aceea că oricât le-am umblat, nu au reuşit să ne introducă în ieslea sfântă a Naşterii Domnului. Să nu ne oprim doar la aspectul exterior al bradului O hartă bună a căutării ar fi dată de cele trei mai zone ale geografiei noastre interioare. La exterior, ca o protecţie pentru a supravieţui, s-a clădit o zonă în care ego-ul se manifestă pentru a opri aceste suferinţe, ca un scut zidit temeinic şi în prea mult timp, timpul nostru, din toate posesiunile, din poziţia socială, renume, imagine, bani şi multe alte dorinţe, bifate în căutarea unei fericiri ceva mai lungi. În acest caz, uneori chiar şi religia este un refugiu sau o asigurare de viaţă veşnică. Din păcate, acest scut nu e împotriva durerii, ci e chiar împotriva Vieţii adevărate. În acest al treilea strat, putem cel mai uşor să ne oprim în căutarea Crăciunului, fermecaţi până la hipnoză de strălucirea podoabelor cumpărate cu bani, a instalaţiilor multicolore care clipesc ca de sărbătoare şi de abundenţa unei mese prea pline cu bucate scumpe. În faţa unui brad susţinut de multe cutii de cadouri ne putem opri înainte să ajungem cu adevărat la loculul Naşterii Domnului, anesteziindu-ne simţurile cu aromele "identic naturale" ale Bucuriei la care am fost şi suntem chemaţi. Acest înveliş exterior al fiinţei noastre acoperă mai întâi o zonă de umbră, de spini, de osteneli şi suferinţe, de vid şi singurătate. De la căderea lui, de când omul s-a rupt de Dumnezeu, sufletul lui trăieşte nostalgia a ceea ce a pierdut, se scaldă în absurditate şi nelinişte în faţa morţii, în frământări continue şi în suferinţă. Aceasta este a doua zonă. Asemenea unei celule, a treia zonă a interiorului nostru este nucleul, cel după chipul lui Dumnezeu, în care se află Tronul sau Împărăţia Lui Dumnezeu. Numai omul care ştie să primească din acest loc "poartă multă roadă". Iar acest "nucleu" este în inima omului. "Să aveţi deci rădăcina şi temelia pusă în dragoste" (Ef. 3, 17). Inima este mai mult decât o pompă care ne împinge seva sângelui în vase, ci are şi o minte a ei, numită nous. Aceasta are o adâncime capabilă să cuprindă Necuprinsul şi astfel ea este legătura noastră directă cu Dumnezeu, Cel care a zidit-o tocmai ca ea să primească Harul necreat, dăruit omului. Şi apoi să-l transmită ca lumină, inspiraţie, înţelepciune către mintea raţională, cugetătoare şi implicit celorlalte puteri ale sufletului. Prin Botez şi Sfintele Taine mintea-inimă este iarăşi conectată la Sursa vieţii. Deci, să facem curat în inima noastră coborând acolo rugăciunea, şi nu trimiţând-o la cer, să facem daruri scumpe lumii întregi prin râuri de binecuvântări şi să ne hrănim împărăteşte, cu hrana Cinei Liturgice care ne este dată nouă, cu o generozitate copleşitoare, tocmai pentru a ne duce spre bucuria Darului născut în noaptea de Crăciun.