Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Un emiţător mai puternic decât creierul
Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge.
Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi. În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de "creier al inimii", după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un "mic creier" propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii â70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă. Inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte Între inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte, şi e singurul organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia realităţii şi, în final, reacţiile. Alt tip de comunicare al inimii este prin hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi eliberarea de oxitocină, "hormonul iubirii". Al treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia, inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp. Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic. Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii, materia. S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator. Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume.
