Turiştii o admiră şi îi surprind frumuseţea monumentală în fotografii, credincioşii se bucură de prezenţa sa binefăcătoare, iar istoricii apreciază că ar fi cea mai veche biserică din Bucureşti şi o
Turiştii o admiră şi îi surprind frumuseţea monumentală în fotografii, credincioşii se bucură de prezenţa sa binefăcătoare, iar istoricii apreciază că ar fi cea mai veche biserică din Bucureşti şi o
De Buna Vestire, credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu s-au închinat la Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. La Catedrala Mitropolitană
Potrivit tradiţiei răsăritene, scena Bunei Vestiri preia compoziţiile şi registrele artei romane paleocreștine: Maica Domnului în stânga, pe scaun, ascultând cuvintele îngerului, dar în secolul al V-lea se
Buna Vestire este sărbătoarea bucuriei prin excelență, o bucurie nevremelnică, adusă Bisericii celei iubitoare de Hristos. Ea nu îşi pierde forţa, precum florile primăverii, căci nu izvorăşte din lume. Este
Biserica Domnească de la Curtea Veche din Capitală îşi sărbătoreşte de Buna Vestire hramul istoric. Ctitorită la 1559 de voievodul Mircea Ciobanul şi soţia sa, Doamna Chiajna, această biserică este cea mai
Numeroşi credincioşi bucureşteni au participat la sfintele slujbe ce au fost săvârşite cu prilejul serbării hramului istoric la Biserica „Sfântul Antonie“-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal.
Biserica Domnească de la Curtea Veche - Paraclis patriarhal îşi sărbătoreşte la 25 martie 2015, de Buna Vestire, hramul istoric, informează basilica.ro. Astăzi, de la ora 17:00, va fi săvârşită
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte azi, 25 martie, Buna Vestire, când Fecioara Maria a primit vestea cea bună a zămislirii în pântecele ei a Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi, nu
Biserica Domnească de la Curtea Veche, din Bucureşti, îşi sărbătoreşte astăzi hramul istoric: „Buna Vestire“. Sărbătoarea hramului a început de ieri seară, 24 martie, când a fost
Sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul istoric al Bisericii Domneşti de la Curtea Veche din Bucureşti. Cu acest prilej, ieri, 25 martie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la această biserică de
Biserica Domnească de la Curtea Veche din Bucureşti îşi serbează de Buna Vestire hramul istoric. Una dintre cele mai timpurii sărbători închinate Maicii Domnului, Buna Vestire, este hramul celei mai
Sărbătoarea Bunei Vestiri fost un prilej de mare bucurie și de înălțare sufletească pentru cei peste 1.000 credincioși prezenți la hramul Mănăstirii Pătrânjeni din județul Alba. Sfânta Liturghie a fost
Biserica "Sfântul Anton - Curtea Veche" şi-a sărbătorit ieri, de praznicul Bunei Vestiri, hramul istoric. Sărbătoarea hramului a început cu slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de un sobor de preoţi,
Iubiţii noştri fii sufleteşti, Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm astăzi, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui
(Luca 1, 24-38) "În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara
Astăzi, de praznicul "Bunei Vestiri", Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va participa, alături de Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de
Deşi e rânduit să fie serbat de fiecare dată în perioada Postului Mare, praznicul Bunei Vestiri este o sărbătoare a bucuriei. Sfântul Nicolae Cabasila explică motivele acestei stări: „Dacă ar fi trebuit ca
▲ Cu prilejul împlinirii a 190 de ani de existenţă, înainte de sărbătoarea hramului, parohia „Buna Vestire“ din Iaşi a organizat duminică, 23 martie a.c., la biserica parohiei, un concert de muzică
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta
La 25 martie, Biserica Dreptmăritoare cinsteşte Praznicul Bunei-Vestiri, zi de mare bucurie, care face parte din sărbătorile mari închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. De demult, în Paradis,