Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului

Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii.

Cultul Fecioarei Maria s-a dezvoltat în special după acordarea libetăţii pentru creştini de către împăratul Constantin cel Mare. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) a condamnat erezia nestoriană, care diminua rolul Maicii Domnului, şi a recunoscut cele două atribute ale Sfintei Maria: meritul de a-L fi născut pe Fiul lui Dumnezeu şi faptul de a fi pururea fecioară. Ca o urmare firească, Biserica a rânduit sărbători în cinstea Maicii Domnului, iar una dintre cele mai cunoscute este Buna Vestire, care se prăznuieşte în fiecare an pe 25 martie.

„Iată roaba Domnului!”

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.”

O sărbătoare aşteptată de credincioşi

Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde avusese loc episodul consemnat în Biblie. Data acestei sărbători a variat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie (dată păstrată până astăzi în ritul galican şi în cel mozarab tot pentru o sărbătoare închinată Maicii Domnului). În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, cel mai probabil, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon al II-lea, iar în secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu Crăciunul pe care ei îl celebrează la 6 ianuarie.

Buna Vestire este o sărbătoare foarte aşteptată, datorită evlaviei pe care credincioşii o au către Maica Domnului. De asemenea, ea vine ca o oază de întărire trupească şi sufletească pentru vremea Postului Mare, pentru că în această zi avem aşa numita „dezlegare la peşte”. Ea este o sărbătoare a bucuriei, care anunţă începutul mântuirii. „Fără Buna Vestire nu avem nici Crăciun, nici Paşte”, spunea un cunoscut părinte. Bucuria anunţată de Înger cuprinde astăzi comunităţile credincioşilor şi se adresează fiecăruia dintre noi, dându-ne făgăduinţă şi speranţă: „Cele ce nu sunt cu putinţă oamenilor sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ţine deja pe Prunc în braţe. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore” din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.

Iconografia bizantină a Bunei Vestiri

Imaginea tradiţională în iconografia creştină răsăriteană prezintă în partea stângă a icoanei pe Arhanghelul binevestitor, într-o mişcare de coborâre sugerată de o aripă ridicată sau de veşmântul fluturând. Cu o mână binecuvintează, iar în cealaltă ţine sceptrul autorităţii divine. În faţa lui stă în picioare sau şezând, într-o ipostază de uimire şi de smerenie, Fecioara Maria, care va răpunde cu providenţialul „Fiat”. Scaunul în faţa căruia sau pe care Fecioara Maria stă este acoperit cu perne, fiind de fapt un veritabil tron, iar jos se află un piedestal. Maica Domnului este înfăţişată torcând în momentul venirii îngerului. Ţine în mână un fus la care deapănă purpură, pentru a ţese apoi perdeaua din Templu. Acest detaliu este luat din Protoevanghelia lui Iacov şi dezvăluie faptul că Fecioara Maria lucrează şi chiar este în mod tainic catapeteasma de purpură, care nu mai separă, ci uneşte de acum pe oameni cu Dumnezeu. De deasupra se coboară către ea Duhul Sfânt sub forma porumbelului. Uneori, porumbelul este încadrat într-o rază a slavei dumnezeieşti. Pe umeri şi pe cap, pe omoforul brun, Maica Domnului poartă trei steluţe, ca semn al fecioriei perpetue: înainte, în timpul şi după naşterea Fiului. Fundalul este un spaţiu mereu deschis - niciodată într-o încăpere -, care lasă să se zărească cerul milostivirii divine. Clădirile sunt dispuse în tradiţionala perspectivă „inversată”, conform căreia lucrurile mai îndepărtate din icoană sunt redate mai sus, astfel încât privitorul le poate vedea concomitent cu obiectele din prim plan. În icoană, reprezentarea deformată a clădirilor vine poate pentru a demonstra faptul că iconarul nu este interesat în a prezenta unde anume are loc evenimentul, el nu depune efort pentru reprezentările lumii acesteia. Buna Vestire este pictată în bisericile ortodoxe pe iconostas, în registrul praznicelor împărăteşti, fiindcă este, de fapt, icoana zămislirii de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare. Scena apare pe uşile împărăteşti prin care ni se aduce la sfintele slujbe, în forma cea mai deplină vestea cea bună a mântuirii noastre.

Buna Vestire în arta apuseană

Până în secolul al XIV-lea nu se observă deosebiri esenţiale în iconografia occidentală ce reprezintă sărbătoarea. La pictorii Renaşterii, spaţialitatea clădirilor, care sunt redate mai mult sau mai puţin convenţional în icoana bizantină, domină din ce în ce mai mult, ajungând să cuprindă şi primul plan.

Arhanghelul Gavriil poartă în mână, cel mai adesea, în locul sceptrului, un crin, semnul purităţii. Fecioara Maria ţine în mână o carte cu care este surprinsă de înger în momentul lecturii. Emanciparea şi vădirea frumuseţii feminine pe care Renaşterea a expus-o în artă se vede şi în tabloul Bunei Vestiri, unde Fecioara Maria este mereu pictată cu capul descoperit, ca o frumoasă tânără cu buclele blonde răsfirate pe umeri. Dacă în Răsărit toate persoanele sfinte sunt redate cu nimb circular, în pictura occidentală renascentistă nimbul devine din ce în ce mai transparent, până la dipariţie uneori. (Bogdan SCORŢEA)