Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face începând cu 26 mai, iar timp de patru zile vor putea fi depuse dosarele pentru copiii care nu au mai frecventat unitatea de învăţământ, potrivit unui proiect de
Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face începând cu 26 mai, iar timp de patru zile vor putea fi depuse dosarele pentru copiii care nu au mai frecventat unitatea de învăţământ, potrivit unui proiect de
Există situații în care copiii se atașează puternic de un grup de prieteni sau de colegi, în detrimentul legăturii cu propria familie. Pentru a nu se întâmpla acest lucru e necesar ca părinții să dezvolte
Folosirea excesivă a telefonului mobil şi transferul de atenţie tot mai mult spre lumea virtuală în detrimentul realităţii înconjurătoare ne aduc grave prejudicii atât psihic, cât şi fizic. Psihologul şi psi
Cercetarea realizată de Asociaţia KinetoBebe în instituţiile de învăţământ din Bucureşti a inclus aproape 6.000 de elevi de şcoală primară, iar concluziile sunt alarmante: deşi copiii cunosc, în teorie, ce
Vârsta medie la care părinţii din țara noastră le oferă copiilor lor propriul smartphone este de 8 ani, iar majoritatea celor între 5 şi 12 ani petrec online, în medie, de la o oră la trei ore pe zi, arată un
„Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter. Atunci aduceau la Iisus copii ca
Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 249 „Prin numele pe care-l dădeau copiilor lor, părinții de altădată îi învățau
Duminică, 8 decembrie, după Sfânta Liturghie, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 81 din București, alături de micii enoriași ai Bisericii Mărțișor din sectorul 4, au susținut, în fața credincioșilor, o frumoasă serbare de Crăciun în cadrul căreia au recitat poezii și au cântat colinde și alte cântece specifice perioadei; de asemenea, au prezentat sceneta „Copilul nopții sfinte” și le-au fost expuse picturile care trimit la sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos.
Superman Challenge, o nouă provocare lansată pe TikTok, bagă în spital zeci de copii şi adolescenţi. În Bucureşti, Bistriţa, Târgu Mureş şi Arad, zeci de elevi au ajuns la unităţile de primiri urgenţe cu
Fiecare copil, indiferent de culoare, rasă, limbă, sex sau religie, are dreptul, între altele, la protecţie, îngrijire, odihnă şi recreere, educaţie, sănătate şi informare. Statul, prin instituţiile sale, fam
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 23-27; 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 353-354 „Închipuie-ți că
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat în această săptămână un proiect care asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local şi central. „România devine
Copiii pot experimenta frica la orice vârstă, unele dintre temeri având chiar un rol în dezvoltarea lor firească. Frica și anxietatea se învață fie în interacțiunea cu părinții, fie prin experiențele
Alocaţiile de stat pentru copii se vor majora, de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu legislația în vigoare, informează Ministerul Muncii. Astfel, alocaţiile pentru copiii sub 2 ani sau cu
,,Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată...” (Ion Creangă). Multă vreme s-a scurs de la cuvintele blândului și hâtrului nostru moldovean și multe s-au
După perioada de pandemie, de când au început să petreacă mai mult timp în casă, pe telefon sau pe tabletă, tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu miopie. La nivel global, s-a constatat că aproape o treime
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care instituie Anul Naţional al Copilului în 2025. Potrivit proiectului, autoritățile pot organiza sau sprijini logistic şi material în acest an
Telefoanele mobile, jocurile pe calculator și, de câţiva ani, rețelele sociale au invadat şi viaţa copiilor, nu doar pe cea a adulţilor, cu consecinţe dintre cele mai nefaste precum cele de ordin fizic, legate
Australia va fixa între 14 şi 16 ani vârsta minimă pentru utilizarea reţelelor sociale, potrivit unui proiect de lege ce ar urma să devină efectiv în acest an, a anunţat premierul Anthony Albanese, transmite
Copiii mai mici de 2 ani ar trebui să fie ținuți departe de orice dispozitiv electronic, iar pentru copiii de vârste mai mari expunerea la ecranele acestor dispozitive ar trebui să se limiteze la 1 oră/zi pentru ce