Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 722-723 „Hristos, ca să-i învețe pe ucenici să fie smeriți și să calce în picioare
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 722-723 „Hristos, ca să-i învețe pe ucenici să fie smeriți și să calce în picioare
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcția Generală de Asistență Socială și a Municipiului București (DGASMB), Asociația Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională și UNICEF
Un copil în vârstă de 4 ani cu probleme grave de auz are șansa de a se bucura de o viață normală, după ce a fost supus cu succes unei operații de implant auditiv de trunchi cerebral, realizată în premieră
Peste 70.000 de ore de consiliere psihologică pentru copiii din România vor fi disponibile în mod gratuit, serviciile psihologilor implicaţi în acest proces urmând a fi decontate prin intermediul Agenţiei
Întotdeauna ne-au fascinat viețile sfintelor, mai ales când acestea au simțit încă din copilărie o chemare aparte față de iubirea lui Dumnezeu. Cum gândește oare un asemenea copil în devenire? Este el
Internetul poate fi un spațiu periculos pentru toate persoanele care îl accesează, dar copiii și adolescenții sunt în mod deosebit vulnerabili. Protejarea acestora din urmă pe internet ține de conștientizarea
Incidența obezității la copii în România înregistrează o creștere alarmantă și tinde să depășească media din Uniunea Europeană, mai ales ca efect al lipsei de mișcare din perioada pandemiei și al
În interacțiunile mele cu părinți, mulţi dintre ei întreabă în ce fel pot fi mai prezenți în viața copiilor lor. Am înţeles conceptul de armonizare emoțională, citindu-l pe Gabor Maté, mai exact cartea
Jocurile video de luptă și competitive pot provoca aritmii periculoase copiilor care au probleme cardiace nediagnosticate. Copiii care au stări de leșin în timp ce joacă astfel de jocuri ar trebui să fie văzuţi
Giulia Maftei, Cătălina Pătraşcu și Gabriela Costin sunt în clasa a VII-a, vin de la sat și învață acum la un colegiu de prestigiu din Iaşi datorită proiectului ProRuralis, care oferă burse copiilor
Prin grija și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Ziua Mondială a Educației va fi celebrată în mod special, și liturgic, și educațional, în 32 de biserici din Arhiepiscopia Su
Răcirea bruscă a vremii a provocat un val de pneumonii, mai ales în rândul copiilor. Medicii din spitalele de pediatrie se confruntă în această perioadă cu multe cazuri de patologie respiratorie, lucru
Proiectul care priveşte înfiinţarea unui Observator Naţional al Copiilor va fi aplicat, cel mai probabil, de anul viitor. Prin acest instrument, se va ține evidența copiilor care au nevoie de sprijin. În fiecare
Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994) a fost unul dintre cei mai mari povățuitori duhovniceşti ai veacului trecut. De la Panaguda, chilia sa din Sfântul Munte Athos, sau din Mănăstirea Suroti, din apropierea
Primăria Capitalei, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, a deschis o nouă expoziție interactivă la Muzeul Copiilor, intitulată „Universul Meseriilor - Aventurile lui Jobby”,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a venit, la început de an școlar, în sprijinul copiilor ce provin din medii defavorizate, care beneficiază de serviciile centrelor de zi ale
O infecție de origine virală necunoscută, denumită „gripa tomatelor” sau „febra tomatelor” și care îi afectează pe copii, este în atenția epidemiologilor. Potrivit celor mai noi date, peste o sută de
Există o legătură între timpul pe care copiii îl petrec în fața televizorului și sănătatea dinților, este concluzia unui studiu realizat în Brazilia privind modul în care televiziunea poate forma obiceiuri
Strabismul, o anomalie a ochilor care se manifestă prin lipsa paralelismului dintre axele globilor oculari, afectează unul din cinci copii, iar vârsta de debut este cel mai frecvent mai mică de 5 ani. Cel
Copiii, preșcolarii și elevii cu boli cronice sau cu alte afecțiuni spitalizați pentru mai mult de patru săptămâni vor beneficia de învăţare individualizată sau pe grupe în cadrul unităţilor sanitare.
Acum 160 de ani, într-o eră de reînnoire literară fără precedent, Ivan Turgheniev publica romanul său cel mai cunoscut, al cărui titlu este identic cu cel al articolului de față. Cele două generații, atât de