Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat vineri, 8 noiembrie 2024, exteriorul bisericii Parohiei Sacu din Protopopiatul Caransebeș, în urma unor ample lucrări de înfrumusețare. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a oferit diplome de recunoștință ostenitorilor. De asemenea, părintele Ianăș Ambruș, care a slujit la această biserică timp de șase ani, a fost hirotesit iconom, iar părintele paroh Cristian Guran a primit tot o diplomă de recunoștință, ne-a transmis arhid. Pavel Canea.


