Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit și a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 8 martie, la Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul Spitalului Județean, Staționar 2 din Reșița, județul Caraș-Severin. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat medici, asistenți, infirmieri și pacienți din această unitate medicală, dar și aparținători ai bolnavilor internați aici. Tot duminică, ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Căminul pentru persoane vârstnice din cartierul Marginea Lend, Reșița. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, mângâiere și îmbărbătare și le-a oferit cărți de rugăciune, acatiste, iar credincioaselor le-a dăruit o floare întrucât a fost ziua de 8 martie.


