Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în perioada 27-31 iulie a fost organizată ediția a VIII‑a a Taberei de excelență pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiade
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în perioada 27-31 iulie a fost organizată ediția a VIII‑a a Taberei de excelență pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiade
Mănăstirea Maglavit, județul Dolj, şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”, vineri 17 aprilie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și părintele protoiereu Cătălin Neacșu, de la Protoieria Băileşti, la slujbă participând numeroşi credincioși din localitate și din împrejurimi, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Luni, 8 septembrie 2025, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și-a sărbătorit hramul de toamnă închinat sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Bucuria praznicului a fost încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
Mănăstirea Maglavit din județul Dolj şi‑a sărbătorit vineri, 25 aprilie, cel de‑al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de
În ziua de 8 septembrie 2024, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și‑a prăznuit hramul de toamnă, închinat „Nașterii Maicii Domnului”, prin Liturghie arhierească, în prezența a numeroși credincioși.
Mănăstirea Maglavit, județul Dolj, și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”, vineri, 10 mai. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu părintele protoiereu Cătălin Neacșu și un sobor de preoți și diaconi. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Chircu Dănuț Gabriel a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Viișoara, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj.
În ziua de 8 septembrie 2023, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și‑a prăznuit hramul de toamnă închinat Nașterii Maicii Domnului, prin liturghie arhierească, în prezența a numeroși
Sectorul de învățământ, activități cu tineretul și de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat luna aceasta Tabăra de tineret „Tinerii - făclii ale lui Hristos”. Beneficiari au fost 25 de tineri
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua vineri, 29 aprilie, obștea Mănăstirii de la Maglavit și‑a prăznuit al doilea hram, „Izvorul
Un grup de persoane cu dizabilităţi de la Centrul de zi „European House” din Craiova a vizitat duminică Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj. Pelerinii au fost însoţiţi de membrele Societăţii Naţionale a
ITO 2019 s-a încheiat duminică, 8 septembrie, la Mănăstirea Maglavit, unde a avut loc şi sfinţirea bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii”. Aici, după Sfânta şi
Vreme de patru zile (5-8 septembrie), Cetatea Băniei va fi capitala tineretului ortodox. Acest lucru va face din Craiova un pol de mărturisire vie şi frumoasă, în care se va cânta, se va manifesta intens credinţa
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2019 debutează astăzi la Craiova. La evenimentul care se desfășoară în perioada 5-8 septembrie participă 3.000 de tineri din întreaga lume, iar tema de
Arhiepiscopia Craiovei găzduieşte, în perioada 5-8 septembrie 2019, cea mai importantă întâlnire a tinerilor ortodocşi din întreaga lume - ITO 2019. Anul acesta, cea de-a 6-a ediţie a ITO vine cu un mesaj
În această perioadă, numeroşi pelerini din ţară şi de peste hotare îşi îndreaptă paşii către Oltenia. În judeţul Dolj, pe lângă principalele puncte de atracţie turistică din Cetatea Băniei, se adaugă
În Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfinţit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nifon” din Craiova, Protoieria
Praznicul Naşterii Maicii Domnului a adunat sute de credincioşi la Mănăstirea Maglavit, în judeţul Dolj. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu,
Situată la câţiva kilometri de malul stâng al Dunării, Mănăstirea Maglavit şi-a sărbătorit hramul vineri, 13 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost
Praznicul Izvorului Tămăduirii a adus binecuvântare şi bucurie duhovnicească în sufletele sutelor de credincioşi care s-au închinat în sfintele biserici, la mănăstirile şi catedralele din Mitropolia Olteniei.
Mănăstirea Maglavit îşi va deschide porţile mâine, 13 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor
Praznicul Naşterii Maicii Domnului aduce în fiecare an cu sine două evenimente cu însemnătate aparte în Arhiepiscopia Craiovei. Primul dintre ele, hramul Mănăstirii Maglavit, se propăşeşte de fiecare dată


