Credincioşii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
Credincioşii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 12 februarie, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și
Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor) Luca 15, 11-32 Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine di
Parohia Tunari din Protopopiatul Ilfov Nord a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească în Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, în această zi fiind inaugurată capela cimitirului parohial care a trecut, în
În Duminica a 34‑a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 12 februarie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
Debutul perioadei Triodului ne reașază în starea de trezvie duhovnicească în vederea începerii Postului Mare cu bună rânduială pentru ca lupta împotriva păcatelor să ne fie una cu izbândă. Ca în fiecare an
Duminica a 34-a după Rusalii este una dintre cele mai semnificative în cadrul ciclului liturgic ortodox creștin, fiind de fapt a doua duminică a Triodului. „Dincolo de aceste elemente ce țin de viața sac
Duminica a doua din Triod, numită a Întoarcerii Fiului risipitor, ne-a pus înainte spre meditație și învățătură una din cele mai cuprinzătoare pericope evanghelice din tot anul liturgic
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, duminică, 20
Duminică, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Haieu, Protopopiatul Oradea. Cu
Credincioșii Parohiei Adjudu Vechi, Protoieria Panciu, județul Vrancea, s‑au aflat duminică, 20 februarie 2022, în zi de mare sărbătoare. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie săvârșită
În Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, ierarhi români din diasporă au săvârşit Sfânta Liturghie în comunităţile româneşti pe
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Sita Buzăului, judeţul Covasna, a fost în sărbătoare cu ocazia resfinţirii bisericii de către un
În cea de-a doua duminică a Triodului, 20 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost prezent în mijlocul obștii monahale
În Duminica a 34‑a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor), 20 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Duminica a 34-a după Rusalii a reprezentat un important popas duhovnicesc şi pentru mulţi credincioşi bucureşteni care au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Patriarhală de c
Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor: Luca 15, 11-32) Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi
În Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, 20 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Mănăstirii
În Duminica a 34-a după Rusalii, 20 februarie 2022, cea de-a doua din perioada Triodului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie