Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Duminica a 34-a după Rusalii la Catedrala Mitropolitană din Iași
În Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Credincioșii care au venit în număr mare de la primele ore ale dimineții la Catedrala Mitropolitană din Iași s-au rugat împreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cadrul slujbei, după citirea pasajului evanghelic rânduit de Biserică, ierarhul a explicat ce înseamnă a face voia lui Dumnezeu: „În viața noastră nu există decât o singură scăpare: să ne întoarcem la Dumnezeu. O singură scăpare la un singur Dumnezeu. Noi de obicei alegem unelte omenești pentru a ne rezolva problemele și ne dăm seama, în cele din urmă, că toată strădania noastră este în deșert. Întoarcerea acasă înseamnă voința de a lepăda voia proprie și a urma voia lui Dumnezeu. A urma voia lui Dumnezeu înseamnă a ne lăsa bătuți în voia noastră, a renunța la ea și a ne lăsa apoi moale în brațele lui Dumnezeu, într-o dulce și sfântă îmbrățișare. Noi, de obicei, știți foarte bine, urmăm voia noastră, fie vorba de o mâncare pe care n-ar trebui să o mâncăm, de un film pe care nu ar trebui să-l vedem, de o frumusețe străină care nu ar trebui să ne fure inima. Și, de multe ori, cedăm acestor ispite, adică facem voia noastră. A ne lupta pentru a rezista în fața acestor ispitiri înseamnă a face voia Domnului și a ne întoarce acasă”.



.jpg)
