Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va

În Duminica a 9-a după Rusalii, 2 august, la Sfânta Liturghie a fost citit textul evanghelic în care este relatată minunea potolirii furtunii de către Domnul Iisus Hristos (Matei 14, 22-34). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale că, în esență, „Evanghelia acestei duminici ne spune că, de fapt, credința puternică în Hristos învinge dificultățile vieții”.
Evanghelia potolirii furtunii și a umblării pe mare ne poartă pașii spre țărmurile lacului Ghenizaret (numit și Marea Galileei sau a Tiberiadei), loc sfințit de umbletul, glasul și minunile Mântuitorului
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
În Duminica a 9-a după Rusalii, 10 august, la Sfânta Liturghie s-a făcut pomenirea minunii Potolirii furtunii de către Domnul Hristos (Matei 14, 22-34). În cuvântul de învățătură rostit astăzi la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Reședinței Patriarhale din Capitală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat că dificultățile vieții sunt învinse prin credința puternică în Hristos Domnul.
„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 29, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 329 „În ce chip ar putea cineva să nu se mânie? Dacă crede că vede totdeauna în cugetul lui
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 25 august 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat faptul că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, în care sunt relatate umblarea pe mare a Domnului și potolirea furtunii, ne arată în esență că „credința puternică în Hristos învinge dificultățile vieții”.
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
În Duminica a 9-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună
Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu pescarii din Galileea nu a fost întâmplătoare. În pronia divină, toate evenimentele au un obiectiv precis cu fiecare dintre noi. Apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până
Lacul Ghenizaretului (Marea Tiberidadei) este o întindere nu foarte cuprinzătoare de apă, însă, având în vedere lipsa acesteia în Țara Sfântă, locuitorii l-au considerat a fi o mare binecuvântare pentru
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună
În Duminica a 9-a după Rusalii, părintele protopop Iosif Frenț a fost instalat ca preot paroh în Parohia „Schimbarea la Față”, Băile Herculane, județul Caraș-Severin, după ce și-a încheiat activitatea ad
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Domnului” din cartierul clujean
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 9 august, în mijlocul credincioșilor din Parohia Mal, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La finalul