„Credința puternică în Hristos învinge dificultățile vieții”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 25 august 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reșe­din­ța Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat faptul că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, în care sunt relatate umblarea pe mare a Domnului și potolirea furtunii, ne arată în esență că „credința puternică în Hristos învinge dificultățile vieții”. 

Din Evanghelia plină de înțelesuri duhovnicești rânduită în Duminica a 9-a după Rusalii se desprind trei mari învățături, a explicat Patriarhul României: „Prima învățătură arată că Iisus Se retrage în singurătate în munte ca să Se roage, transformând astfel singurătatea fizică în comuniune spirituală cu Dumnezeu. A doua învățătură este aceea că, în timpul nopții, Iisus îi lasă pe ucenicii Săi în corabie să se lupte singuri cu furtuna de pe mare pentru a înțelege cât de necesar este omului ajutorul lui Dumnezeu în situații dificile. În al treilea rând, corabia cuprinsă de furtună pe mare reprezintă lupta Bisericii lui Hristos cu lumea ostilă ei”. 

Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat, în continuare, că Mântuitorul S-a retras în singurătate și i-a trimis pe ucenici să meargă în cealaltă parte a mării pentru a ne arăta că după o mare reușită trebuie să mulțumim lui Dumnezeu: „Se retrage în singurătate pentru rugăciune, să mulțumească lui Dumnezeu pentru înmulțirea pâinilor și a peștilor și săturarea mulțimilor de mai bine de cinci mii de bărbați, afară de femei și copii. În al doilea rând, Iisus Se retrage în singurătate ca să ne arate că nu dorește să fie lăudat de oameni, nu așteaptă laudă, prețuire și mulțumire de la oameni. În al treilea rând, ne arată importanța rugăciunii. Prin rugăciunea adresată lui Dumnezeu Tatăl în singurătate, în munte, El transformă singurătatea fizică în comunicare și comuniune duhovnicească, spirituală cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși este comunicare și comuniune. Dumnezeu Tatăl comunică ființa Sa Fiului prin naștere și comunică ființa Sa Duhului Sfânt prin purcedere. (…) Mântuitorul, prin retragerea Sa în singurătate în munte, arată mai ales profetic pe toți sfinții Bisericii care, de-a lungul timpului, s-au retras în munți, în peșteri, păduri și locuri izolate ca să se roage, iar lumea îi căuta pe ei, pentru că ei coborau prin rugăciune cerul pe pământ și iubirea milostivă și sfântă a Preasfintei Treimi în sufletele oamenilor. Evanghelia ne arată că, dacă omul se roagă, el nu mai este singur, chiar dacă se află în singurătate”. 

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că „Iisus îi lasă pe ucenici să se lupte singuri cu valurile învolburate ale mării atunci când corabia lor era în primejdie de scufundare, ca să vadă ucenicii că nu totul vine de la sine, că sunt situații în care trebuie să sară ajutorul lui Dumnezeu chiar dacă ei sunt buni pescari și oameni obișnuiți cu marea. Când furtunile sunt puternice și corabia în primejdie de scufundare este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Iisus le oferă o posibilitate ucenicilor să învețe să se lupte singuri cu greutățile vieții pentru ­a-i pregăti, ca mai târziu, când vor fi prigoniți de păgâni, de puterile lumii acesteia și vor întâmpina mari greutăți, să nu cadă în deznădejde, ci să ceară ajutorul lui Hristos”. 

Patriarhul României a arătat apoi de ce Mântuitorul i-a permis Sfântului Apostol Petru să meargă pe apă spre El și de ce, la un moment dat, Sfântul Apostol Petru a început să se scufunde. „Sfântul Apostol Petru avea credința că, dacă Iisus merge pe apă ca pe uscat spre corabia unde se aflau ucenicii, și el, cu ajutorul lui Iisus, ar putea să meargă spre El. Nu a coborât din corabie, ci mai întâi i-a zis  «Doamne, dacă ești Tu, po­run­cește să vin pe apă la Tine» (Matei 14, 28), iar Iisus i-a spus «Vino». A așteptat binecuvântare și a făcut ascultare și a mers pe apă. A făcut aceasta pentru că voia să arate respect și mulțumire lui Iisus, și să arate bucuria de a-L întâmpina. El a mers spre mare spre Iisus, dar la un moment dat, văzând vântul, spune Evanghelia, a început să se teamă și să se scufunde. (…) Credința lui Petru a slăbit pentru că nu mai privea fața lui Iisus, ci se uita la vânt. Aceasta înseamnă că nu mai privea la Creator în față, direct, ci la una din stihiile sau elementele naturii și atunci a început să se scufunde, când s-a pierdut relația directă cu Creatorul, care este superior tuturor stihiilor create de El. Prin aceasta învățăm că, în vreme de încercare, trebuie să ne punem nădejdea în primul rând în legătura noastră cu Dumnezeu Creatorul și să nu ne pierdem cu firea în fața stihiilor lumii acesteia. Să nu ne temem prea mult de lumea schimbătoare, ci să ne punem toată nădejdea, credința puternică în Iisus cel neschimbător, netrecător și care este mai presus de apă și uscat, de cele create de El. De aceea, lecția de teologie pe care o învață Sfântul Petru este aceea că relația omului cu Dumnezeu Creatorul este mai importantă decât orice manifestare violentă a stihiilor naturii”, a reliefat Întâistătătorul Bisericii noastre. 

La final, Preafericirea Sa a evi­dențiat că acea corabie de pe marea agitată reprezintă, în mod simbolic, Biserica aflată în situații dificile în istorie. „Corabia de pe marea învolburată, care iese din firescul ei, reprezintă Biserica în confruntarea ei cu puterile ostile din lume, cu persecuțiile, prigoanele, atitudini ostile față de ea, cu ereziile și răzvrătirile din diferite comunități în diferite epoci, lupta duhovnicească a Bisericii cu puterile materiale și materialiste ale acestei istorii. (…) Biserica lui Hristos nu se află întotdeauna pe o mare liniștită, într-o lume receptivă, ci adeseori se confruntă cu diferite furtuni ale lumii schimbătoare pe acest pământ. Sfinții Părinți au înțeles că în această încercare a ucenicilor în timpul furtunii pe mare înseamnă și o prefigurare a luptei fiecărui creștin cu furtunile patimilor, păcatelor și, de aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atunci când omul se luptă cu patimile, dacă folosește credința puternică și pomenirea numelui lui Iisus, acestea devin ca o ancoră care fixează o corabie chiar în mijlocul oceanului și îi dă rădăcini. În acest fel devine puternică și rezistă valurilor. Prin credință puternică și prin rugăciune adresată lui Hristos și creștinul care se află în luptă duhovnicească va birui”, a concluzionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.