Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Furtunile, rodul bogat, neputința și darul care împlinește

Furtunile, rodul bogat, neputința și darul care împlinește

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu pescarii din Galileea nu a fost întâmplătoare. În pronia divină, toate evenimentele au un obiectiv precis cu fiecare dintre noi. Apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost căutați de către Mântuitorul Iisus Hristos în mediul lor de activitate, unde viețuiau, muncind asiduu pentru traiul zilnic.

Oameni simpli, învățați cu greutatea zilei și mai ales având inimă curată, pescarii pe care Domnul i-a remarcat pe țărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileei) aveau să devină pescari de oameni sau vânători, cum prevestea profetul Ieremia în Vechiul Testament și reia Sfântul Chiril al Alexandriei în tâlcuirea lui.

Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii ne vorbește despre faptul că poporul Îl îmbulzea, ceea ce înseamnă că erau numeroși cei care, auzind cuvintele vieții veșnice, mergeau după Mântuitorul, dorind să-I fie cât mai aproape, să se atingă de haina Lui, să primească vindecarea dorită și să se bucure de minunile, milostivirea și bunătatea Sa fără margini.

Cuvintele Mântuitorului nu se auzeau de către toți cei din mulțime, iar soluția găsită pentru ca mesajul să se audă clar a fost ca El să intre în corabie și să Se depărteze puțin de mal, iar de acolo să învețe auditoriul fervent. Astfel, corabia a devenit amvon, loc de propovăduire, chip al bisericilor de mai târziu, considerate adevărate corăbii care salvează oamenii din valurile potrivnice, adeseori amenințătoare ale furtunilor, prezente în marea învolburată a vieții.

După ce a învățat mulțimea, nu i-a lăsat fără răsplată pe cei în a căror corabie a urcat, după cum ne spun teologhisitorii, ci le-a făcut mult bine, nu doar prin mulțimea de pești prinsă, ci mai ales prin faptul că i-a învrednicit să devină ucenici ai Lui.

Se cuvine a privi la blândețea Domnului Iisus Hristos față de Petru, pe care l-a rugat să depărteze puțin de la uscat corabia. Petru a fost ascultător. Pe Cel ce nu-L știa L-a primit în corabie și când i s-a zis să o ducă în largul mării, deși i-a spus că toată noaptea s-a ostenit și nimic nu a dobândit, s-a arătat ascultător, zicându-I: Învățătorule, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele (Luca 5, 5). Astfel a prins pești mulți, încât, neputând să-i ducă către mal, a făcut semn și celor care erau împreună-lucrători cu ei, aflați în cealaltă corabie. Prin semnul adresat acestora, trebuie să înțelegem neputința de a mai vorbi din pricina spaimei ce l-a cuprins, văzând mulțimea peștilor pe care i-a aflat. În această stare, Petru avea să mărturisească că este păcătos, numindu-se nevrednic, și L-a rugat pe Domnul să iasă de la el.

Mulțimea peștilor prinși, ca urmare a gestului lui Petru de a arunca mrejele (Luca 5, 5), reprezintă rodul ascultării față de cuvântul lui Dumnezeu, fiindu-ne exemplu elocvent fiecăruia dintre noi. Atunci când facem ascultare de Mântuitorul Hristos, ne aflăm sub binecuvântarea Lui, iar rodul duhovnicesc este pe măsură. Sfântul Vasile cel Mare, în Regulile mari, vorbind despre ascultare, ne spune: Cel aflat sub ascultare să fie pregătit, să nu fie șovăielnic în fața vreunei porunci, nici de-ar fi cea mai rea, convins fiind că răsplata este multă în ceruri (cf. Matei 5, 12).

Înainte de venirea lui Hristos era noaptea rătăcirii și a necunoașterii credinței drepte, în care, ostenindu-se, prorocii nu au fost ascultați deloc.

Întâlnirea sinceră cu Mântuitorul Hristos ne examinează conștiința. Fiind în fața Luminii, copleșit de rodul binecuvântării, cu mrejele pline și având bucuria la cârma corabiei, Petru a simțit că ceea ce este întunecat în interiorul lui, păcătos și neplăcut lui Dumnezeu, nu este demn de ospitalitatea Celui care este Bun, Milostiv și Iubitor de oameni.

Păstrând proporțiile, fiecare dintre noi avem tendința de a-L respinge la început pe Hristos, din cauza păcatelor noastre. Asemenea lui Petru din fragmentul evanghelic al Duminicii a 18-a după Rusalii, ajungem la limanul Hristos după ce am călătorit în marea învolburată a vieții. Referindu-se la aceasta, Sfântul Ciprian al Cartaginei ne spune: Există o singură liniște plăcută și statornică, o singură securitate puternică și întreagă: smulgerea din vârtejul veacului agitat și stabilirea în portul odihnitor al mântuirii.

Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii vorbește despre misiunea dintotdeauna a Bisericii. Este destul să amintim cât de mult s-au ostenit Apostolii și nu au prins nimic, cât de greu a fost în unele locuri pentru mulți ierarhi, păstori și propovăduitori să afle rod bogat. Adeseori nu au prins nimic, deși s-au ostenit cu multă râvnă, iar alții s-au bucurat să vadă cum prin binecuvântarea lui Dumnezeu, în locul hotărât propovăduirii lor, s-au înmulţit roadele duhovniceşti. Într-o vreme în care lumea pare tot mai risipită, sunt locuri în care propovăduirea Evangheliei aduce rod bogat, întâlnim comunități închegate, bine rânduite, cu evlavie și râvnă multă, asemenea Apostolilor și contemporanilor Mântuitorului, care erau absor­biți de cuvintele propovăduirii Lui.

În anul 2002, călătorind în Statele Unite ale Americii, aflându-mă într-o comunitate ortodoxă din Alaska, i-am întrebat pe păstorii de suflete câți credincioși sunt prezenți la Sfânta Liturghie. Mi-a răspuns unul dintre ei că au întotdeauna peste 90% din totalul enoriașilor. Era o comunitate organizată, disciplinată, bine păstorită și de curând convertită la Ortodoxie. Amintesc de mulțimea prezentă la Liturghie aidoma mulțimilor care-L îmbulzeau pe Mântuitorul. Acesta este rodul bogat și râvna de care se bucură slujitorii Bisericii în anumite momente și locuri.

În vremea regimului comunist, cunoscutul duhovnic arhimandritul Cleopa Ilie predica în ciuda interdicțiilor impuse de autoritățile ostile Bisericii. În preajma reputatului misionar se aflau, aproape în fiecare zi, peste 200-300 de credincioși, iar în duminici și sărbători, cu mult mai mulți. Parte dintre ei străbăteau pe jos drumurile, iar râvna lor era pe măsură. Astfel de situații arată rodul bogat, prevestit de Mântuitorul ucenicilor și prezent întotdeauna în Biserica Lui. Mulțimea peștilor sunt bucuriile unei astfel de misiuni, iar noaptea, când nu au prins nimic, reprezintă perioada neputinței, a unor slujitori ai Bisericii, sau a tuturor, în diferite etape, care se datorează neputinţei firii omenești sau valurilor potrivnice pe care nu reușim să le depășim și să le deslușim.

Evanghelia Pescuirii minunate arată lucrarea dumnezeiască în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica merge către liman, avându-L pe Mântuitorul la cârmă, depăşeşte primejdiile și cunoaște rod bogat, asemenea celui amintit de Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii.

Cei care s-au aflat împreună cu Mântuitorul pe malul lacului Ghenizaret, la sfârșitul misiunii pe care Domnul a împlinit-o de propovăduire a Evangheliei, au primit porunca: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 19-20).

După ce Fiul a binevestit i-a trimis pe ucenici să facă cunoscută învățătura Sa. În acel răstimp, Apostolii au hirotonit episcopi, preoți și diaconi, care au continuat şi continuă lucrarea Mântuitorului până în vremea noastră. Este ceea ce cunoaștem în termeni teologici succesiune apostolică sau primirea darului negrăit al slujirii Bisericii, devenind pescari de oameni, cum s-a străduit întotdeauna Biserica să împlinească cuvântul Mântuitorului.

În primele veacuri, când Biserica era greu persecutată, ucenicii Domnului aveau ca semn particular de recunoaștere un pește, care însoțea locurile unde se întâlneau, casele creștinilor, dar și monumentele funerare. În limba greacă, ihtis înseamnă, luând fiecare literă în parte, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Deci, peștele, rodul cel bogat pe care Mântuitorul l-a oferit ucenicilor, reprezintă o mărturisire de credință în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel venit în lume pentru mântuirea noastră.

Din această Evanghelie învățăm smerenia Apostolului Petru. Altcineva s-ar fi bucurat de un câștig bogat, cum a fost cel pe care l-au avut pescarii din corabie, dar acesta a mărturisit că este păcătos și a cerut să plece de la el. Ne reamintim despre episodul din Capernaum, unde un ofițer roman I-a cerut Mântuitorului să-i vindece sluga. Când a aflat că Domnul ar fi dorit să po­posească în casa lui, I-a spus: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea (Matei 8, 8). Exemple grăitoare de smerenie care Îl așază pe Dumnezeu în mijlocul nostru, făcându-L mai prezent, pentru că, atunci când suntem smeriți, suntem cu adevărat mari.

Ucenicii Mântuitorului au propovăduit în toată lumea cunoscută atunci cuvintele vieții veșnice, ajungând la Roma, Atena, Antiohia, în alte cetăți importante, într-o lume în care era potrivnică, abundând de filosofie, iar cei care erau odinioară pescari, cu mâinile goale, au cucerit întreaga lume. Toate acestea nu ar fi fost fără ocrotirea și inspirația de la Dumnezeu, același ajutor pe care l-au simțit când se aflau în corabie și Domnul le-a poruncit să arunce mreaja mai la adânc, aflând mulțime de pești.

Dincolo de faptul că suntem nevrednici, observăm lucrarea lui Dumnezeu în Biserica Lui, în viața noastră şi a celor de lângă noi.

Așadar, lucrarea lui Dumnezeu se vede prin darurile cele bogate ale Duhului Sfânt, prin prezența Domnului la cârma corabiei. Această prezenţă să o cerem de la Dumnezeu, împărtășin-du-ne de ea și să recunoaștem că este marea bucurie a vieții noastre.

Citeşte mai multe despre:   Potolirea furtunii