Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
În Duminica a 5‑a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit în Duminica a 4‑a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) Sfânta Liturghie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gh
Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32 În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l
„În această vreme trebuie să ne rugăm mai mult Maicii Domnului să ne ocrotească. Născătoarea de Dumnezeu ne este de mare folos dacă îi cerem ajutorul și mijlocirea, pentru că ea are inimă de mamă, are
În Duminica a 3-a din Postul Mare, dedicată cinstirii Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
În Duminica a 2-a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală. Patriarhul României s-a rugat lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, ca să oprească noua boală molipsitoare ce s-a abătut asupra lumii întregi, citind o rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii. Totodată, Preafericirea Sa i-a îndemnat pe toţi oamenii la rugăciune şi la întrajutorare frăţească, precum şi la o apropiere mai mare de Dumnezeu. „Oamenii sunt îndemnaţi în această perioadă să se autoizoleze, de aceea ei trebuie să transforme autoizolarea în comuniune mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciune, în meditaţie, în gândire asupra darului vieţii şi al sănătăţii”, a precizat Părintele Patriarh Daniel.
Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat a
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) Matei 25, 31-46 Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în cea de‑a doua duminică a perioadei Triodului să se citească Parabola Întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11‑32). Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) Luca 18, 10-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând
Biserica Ortodoxă a intrat, începând cu Duminica a 33‑a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), în timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a anului bisericesc ce cuprinde trei săptămâ
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost prăznuită duminică, 2 februarie 2020, și la Catedrala Patriarhală din București, de creștinii ortodocși care au participat cu multă evlavie la Sfânta Liturghie
Duminica a 17-a după Rusalii, Întâmpinarea Domnului (Luca 2, 22-40) În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca
Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe 30 ianuarie, în mod deosebit, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh


