Credincioşii tulceni au adus cinstire Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie marţi, 9 februarie, în ajunul pomenirii sale, când Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Vecerniei
Credincioşii tulceni au adus cinstire Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie marţi, 9 februarie, în ajunul pomenirii sale, când Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Vecerniei
În după-amiaza zilei de marți, 9 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, în Biserica
Parohia „Sfântul Haralambie” din Galaţi şi-a serbat miercuri, 10 februarie, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, comunitatea parohială l-a avut în mijlocul său pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian,
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi, 10 februarie, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, care este cunoscut ca izbăvitor de molimă (pandemie). Este socotit mai ales apărător al
Sfântul Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului Sever (222-235) şi era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. Era vestit pentru râvna cu care Îl mărturisea pe Mântuitorul Iisus Hristos
Biserica Flămânda din București, unul dintre lăcașurile istorice cunoscute ale Capitalei închinat Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, și‑a sărbătorit miercuri, 10 februarie 2021, ocrotitorul spiritual. Cu
În fiecare an, la 10 februarie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie. Între bisericile din Bucureşti care îl au ca ocrotitor, Parohia Oţetari din Protopopiatului Sector
Perioada de izolare din cauza pandemiei de Covid-19 ne provoacă cu întrebări și emoții neobișnuite. Oamenii satului de altădată vedeau suferința ca pe o judecată ce vine în urma unui dezechilibru sau a unei
Acatistul Sfântului Haralambie este, astfel, una din rugăciune ortodoxă de laudă dar, mai ales una dintre puternicele rugăciuni la boală și necaz, rugăciuni pentru sănătate sau rugăciuni de ajutor în molime și alte năpaste.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a poposit luni, 10 februarie 2020, în Parohia Greci I, Protoieria Niculițel, județul Tulcea. Biserica parohială, închinată Sfântului Sfințit Mucenic
Obștea Mănăstirii Rătești din județul Buzău l-a sărbătorit cu multă evlavie luni, 10 februarie 2020, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, întrucât așezământul monahal adăpostește o părticică din
Credincioșii Parohiei Mavrodolu, municipiul Pitești, județul Argeș, l-au sărbătorit luni, 10 februarie, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, protectorul bisericii vechi a parohiei. Cu această ocazie,
Numeroși credincioși s-au rugat luni, 10 februarie 2020, la Biserica Flămânda din Protoieria Sector 4 Capitală, care și-a sărbătorit ocrotitorul, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Sfânta Liturghie a fost să
Sfântul Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului Sever (222-235) şi era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. El era vestit pentru râvna cu care îl mărturisea pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfântul Haralambie, pomenit la 10 februarie, ocroteşte în inima Capitalei un locaş de cult şi un centru educaţional-social. Mulţi părinţi şi copii află la acel centru alinare sufletească şi bucurie în
Poate am avut o anume evlavie către vreun sfânt şi amintirea lui ne-a însoţit ani de zile, fără a fi prilej să mărturisim şi să-l cunoaştem mai mult. Pe Haralambos l-am cunoscut
Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Haralambie, unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor, poate şi pentru aceea că în istorie şi-a arătat mila şi ajutorul când au fost epidemii de
Sfântului Mucenic Haralambie, apărătorul de ciumă, îi sunt închinate în ţara noastră mai multe biserici, ca urmare a evlaviei oamenilor faţă de el şi ca o consecinţă a marilor epidemii care au
▲ Biserica din Hereşti poartă hramul Sfintei Parascheva ▲ Sărbătoarea din acest an a fost marcată de aducerea unui veşmânt care a îmbrăcat moaştele Sfintei Parascheva ▲ A mai fost adusă la hram şi o pă