Participanţii din tabăra „Bucurie și prietenie”, organizată de parohiile Berința, Vad, Lăschia și Copalnic Mănăștur, au primit, în 27 august, vizita și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei S
Participanţii din tabăra „Bucurie și prietenie”, organizată de parohiile Berința, Vad, Lăschia și Copalnic Mănăștur, au primit, în 27 august, vizita și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei S
Mai mulți tineri români din sudul Italiei s-au întâlnit în localitatea Serra San Bruno (Calabria), în 26 august, pentru a petrece o săptămână de cunoaștere, jocuri, rugăciune, în cadrul taberei „Dăruiește un zâmbet”.
La inițiativa și cu participarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, peste 150 de copii au participat la tabăra de vară organizată de Centrul de tineret „Sfântul
În cadrul programului eparhial „Vacanţa din pridvorul bisericii”, desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos pe parcursul verii, 20 de copii din Parohia Perişoru, judeţul Brăila, au fost beneficiarii unei tabere gratuite de cinci zile în Bucovina, organizată de preotul paroh şi alţi credincioşi darnici din cadrul acestei comunităţi brăilene.
Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la mănăstirea prahoveană Caraiman a găzduit zilele acestea peste 100 de copii și tineri din Republica Moldova și Ucraina, care au participat la programul Taberelor ARC, aflat la cea de-a 15-a ediție. Proiectul a fost organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul direcțiilor județene de tineret și sport și al Patriarhiei Române, informează TRINITAS TV.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în după-amiaza zilei de marți, 20 august, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a avut loc deschiderea oficială a taberei de excelență pentru elevii olimpici din Oltenia. Tabăra, intitulată „Science, Intelligence, Research” (SIR), este organizată de Fundația „Cuvântul care zidește”, cu sprijinul Mitropoliei Olteniei.
Copiii din așezămintele sociale „Sfântul Ierarh Nectarie” din Vama Seacă și „Sfânta Filofteia” din Silivaș, administrate de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, au participat la o tabără de vară.
În zilele de 19 și 20 august 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu/Comisariatul Județean Iași, respectiv reprezentanți ai Agenției
În localitatea Moneasa, județul Arad, s-a desfășurat în perioada 19-21 august „Tabăra bucuriei”, organizată de Episcopia Daciei Felix în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad. La acest eveniment, au participat peste 50 de elevi români din Banatul sârbesc și 20 de voluntari formatori din București, Iași, Timișoara și Arad.
Timp de patru zile, 18 copii au participat la tabăra organizată în vacanţa de vară de Parohia Boianu Mare, în parteneriat cu Asociația Cultural-Educativă „Educoolt”, alături de Manuela Bârza, profesor de li
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit, în după-amiaza zilei de duminică, 4 august 2024, cu copiii și tinerii participanți la tabăra rurală „Copilărie și credință”, aflată la cea de-a 6-a ediție, desfășurată în perioada 1-4 august 2024, în localitatea Buda, comuna Oșești, Protopopiatul Vaslui.
La invitația arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, am participat, în decursul câtorva ani, la diferite activități orânduite la
Peste 80 de copii și tineri din Republica Moldova și România au avut parte timp de o săptămână de activităţi în tabăra „Uniţi prin fapte bune”, găzduită de comunitatea Bisericii „Sfântul Nicolae -
În parohia ialomițeană „Sfântul Sava”-Săveni s-a desfășurat, în perioada 28-31 iulie, cea de-a 4-a ediție a „Taberei din pridvorul satului”, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița. La eveniment au participat peste 260 de tineri din localitate, dar și din zonele limitrofe, ne-a transmis Emilian-Florentin Gică. În mijlocul lor au fost prezenți pr. Georgian Toader și pr. Florin Jugănaru, slujitori la această parohie, precum și o numeroasă echipă de voluntari.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în perioada 16-17 iulie 2024, la Mănăstirea Slatina, a avut loc cea de a 3-a ediție a taberei de vară „În cetatea lui Dumnezeu”, tabără dedicată copiilor și tinerilor aflați în situații speciale. Inițiativa aparține părintelui Cătălin-Teodor Popescu, preot slujitor la Parohia Comănești, din Protopopiatul Suceava I, cel care organizează an de an această activitate cu sprijinul maicii stavrofore Filofteia Mirăuți, stareța Mănăstirii Slatina. Programul taberei a fost unul diversificat, incluzând ateliere de cunoaștere și de lucru manual, drumeții, precum și sesiuni catehetic-educative, coordonate de către organizatori, prin sprijinul și coordonarea Sectorului catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s‑a aflat marți, 30 iulie, în mijlocul participanților la tradiționala tabără de va
În parcul Al. Ioan Cuza (IOR) din București se desfășoară, în perioada 1-11 august 2024, o tabără de vară pentru şcolari cu vârste între 7 și 14 ani, sub forma unui curs gratuit de mass-media. Radio Boot
În perioada 18-28 iulie, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, s-a desfășurat Tabăra internațională Oașa - 2024, care a reunit peste 180 de tineri români din diasporă și din țară. Tabăra, aflată la cea de-a şasea ediţie, a fost organizată de Arhiepiscopia Alba Iulia și Mănăstirea Oașa.
În perioada 23-25 iulie, s-a desfășurat proiectul „Tabăra din pridvorul satului“ în parohiile „Naşterea Maicii Domnului”-Concești și „Sfântul Proroc Ilie”-Movileni la care aproximativ 180 de copii ş
În perioada 22-27 iulie 2024, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a găzduit tabăra „Tradiție și noutate” din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, organizată prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei. Cu această ocazie, 18 tineri din toate zonele țării au fost invitați să participe la activități de cunoaștere, recuperare și punere în valoare a unor moduri de viață și de exprimare în cadrul credinței ortodoxe și al specificului poporului român, care să se potrivească și contextului dinamic al vârstei lor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Departamentul de tineret și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat, în perioada 22-27 iulie, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, tabăra pentru tineret „Tradiție și noutate”, ajunsă la ediția a 6-a.



