Unirea de la 1859 s-a făcut cu rânduială și chibzuință. Ea trebuie studiată în școli ca atare, ca bază a Marii Uniri și a tuturor înfăptuirilor care, între anii 1859 și 1918, au condus la aplicarea
Unirea de la 1859 s-a făcut cu rânduială și chibzuință. Ea trebuie studiată în școli ca atare, ca bază a Marii Uniri și a tuturor înfăptuirilor care, între anii 1859 și 1918, au condus la aplicarea
Cine ar putea să aibă vreo îndoială că „Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului”, nu este și Făuritorul Micii Uniri? În ciuda încrâncenărilor geostrategice multisecul
În memoria fiecărui român şi a naţiunii noastre, ziua de 24 ianuarie 1859 este sfântă. Atunci a avut loc Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, cum a fost denumită mai târziu spre a o deosebi de Marea Unir
Ziua de 24 ianuarie are o însemnătate deosebită în istoria ţării noastre deoarece la această dată, în anul 1859, domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, era ales şi de Adunarea Electivă a Ţării
La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă îl alegea domnitor al Țării Românești pe Alexandru Ioan Cuza, după ce fusese ales domn al Moldovei în 5 ianuarie același an. În amintirea actului istoric al Unirii
La data de 24 ianuarie 1859, pe Dealul Mitropoliei, Adunarea Electivă a Munteniei, sub președinția Mitropolitului Nifon Rusailă (1850‑1875), a votat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Ţării
Vineri, 24 ianuarie 2020, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a
La împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, joi, 24 ianuarie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a săvârșit slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală, în prezența președintelui României, Klaus Werner Iohannis. În continuare au avut loc depunerea unor coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, bază a Statului Român modern”, găzduită în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.
Alexandru Ioan Cuza a fost ales la 5 ianuarie 1859, cu unanimitate de voturi, Domnitor al Moldovei, spre uimirea, dar mai ales bucuria mulțimii din Iași. La 24 ianuarie devenea Domnitorul Principatelor Române Unite
Confiscarea doar a proprietăţilor greceşti din ţară ar fi aruncat asupra politicii cuziste o pată greu de şters: xenofobia, ura faţă de poporul grec. Într-o astfel de cheie trebuie să înţelegem decizia grea
La 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează, azi, 24 ianuarie, la celebrarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, în colaborare cu Instituția
În această perioadă, Biblioteca Județeană „Sorin Titel” Timiș organizează o expoziție cu articole din presă și pasaje din cărți despre Unirea Principatelor Române. Acestea sunt selectate din manuscrisele
De la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) se împlinesc astăzi 160 de ani, moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor
De la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) se împlinesc joi, 24 ianuarie 2019, 160 de ani, moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a
Rezultatul unui proiect de țară elaborat de generația pașoptistă, alcătuită din tineri pregătiți să-și dedice toată energia pentru integrarea societății românești în Europa modernă, Unirea
Unirea Principatelor ne aduce în minte și în suflet dragostea înaintașilor față de idealul sfânt al unității, lupta lor pentru împlinirea dezideratului de secole al rom
Mișcarea pentru Unire a avut o forță extraordinară, aproape de neînțeles, astăzi, când, din păcate, mulți oameni, dacă îi oprești pe stradă și îi întrebi ce a fost la 24 ianuarie, nu știu dacă îți
Academia Română şi Patriarhia Română organizează astăzi Sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”. La acest important eveniment, care va avea
Miercuri, 24 ianuarie 2018, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care
După 1848, românii, profitând de interesele contradictorii ale Marilor Puteri europene, au realizat Unirea Principatelor și au asigurat independența lor. Statul nou format era rodul unei evoluții de integrare a
Evenimente ca acela petrecut la 24 ianuarie 1859, când Moldova şi Muntenia s‑au unit spre a forma nucleul României moderne, comportă o semnificaţie aparte, pe care timpul n‑a făcut decât să o


