Copilul în textul liturgic al Tainei Botezului

Biserica îi preţuieşte și ocrotește enorm pe copii. Dumnezeu Își manifestă continuu iubirea adăpostitoare față de om încă din prima zi a venirii acestuia pe lume, întâmpinându-l pe viitorul membru al trupului eclesial, mai întâi de toate, prin ocrotirea de răul spiritual, de lucrarea reală și agresivă a diavolului asupra omului și a întregii creații. Botezul înseamnă o naștere din nou și o nouă viață spirituală în Hristos-Domnul, Care a biruit veșnicia morții.

Această adevărată geneză duhovnicească este precedată de rugăciuni speciale ale Bisericii pentru omul-prunc. Prin Rânduiala la ziua întâi de la nașterea copilului, după ce preotul a sfințit apa și s-a rugat pentru întărirea mamei care a dat viață, în cea de-a treia rugăciune cere după cum urmează: „…pe pruncul acesta care s-a născut ferește-l de toată fermecătura, de toată răutatea, de tot viforul potrivnicului, de duhurile viclene, cele de peste zi și cele de peste noapte. […] Învred­nicește-l să se închine bisericii pământești, pe care ai pregătit-o ca în ea să fie slăvit numele Tău cel sfânt” (Molitfelnic, EIBMO, Bucu­rești, 2019, p. 13).

Bineînțeles, toată această rânduială face referiri la nașterea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria, iar cele șase rugăciuni din cuprinsul ei, dintre care una chiar pentru moașa care ridică pruncul și alta pentru celelalte femei care stau în ajutor, sunt precedate de troparul Nașterii Domnului. În final, această slujbă pentru mamă și copil, pentru cei din jur și întreaga casă a nou-năs­cutului, se încheie cu însemnarea pruncului cu apa sfințită, preotul rostind cuvintele „mâinile Domnului te-au făcut și te-au zidit” și, totodată, „binecuvântându-l la frunte, pentru minte, la gură, pentru cuvânt și suflare, iar la inimă, din care avem noi viețuirea, pentru putere” (Molitfelnic, p. 15).

În același chip, pruncul va fi însemnat și în a opta zi de la naștere, când i se dă numele. Momentul care face trimitere la Tăierea-împrejur a Domnului - chip al Botezului, ce avea loc la opt zile pentru toți pruncii evrei în timpul Vechiului Testament - include troparul acestei sărbători, iar în rugăciunea centrală preotul se roagă pentru buna statornicie creș­tină a copilului, spunând: „[…] să se însemneze lumina feței Tale peste robul acesta și să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima și în cugetul lui, ca să fugă de deșertăciunea lumii și de toată vicleana uneltire a vrăjmașului […], ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de dânsul […]” (Molitfelnic, p. 16).

Mai departe, în cea de-a patruzecea zi de la naștere, pruncul este adus de către nași și părinți pentru întâia oară în mijlocul comunității creștine din care va face parte, spre a fi îmbisericit. Acum, într-una din cele trei rugăciuni pentru copil se spune astfel: „[…] pe pruncul acesta, care a fost adus ca să fie înfățișat Ție, Făcătorul tuturor, binecuvântează-l și spre tot lucrul bun și bineplăcut Ție crește-l, depărtând de la el toată puterea potrivnică prin însemnarea chipului Crucii Tale, că Tu ești Cel ce păzești pruncii, Doamne […]” (Molitfelnic, pp. 21-22).

Și acest moment are la bază un eveniment sfânt din viața Pruncului Iisus, Care, la 40 de zile, a fost adus de către Născătoarea de Dumnezeu la Templul Legii și întâmpinat de Dreptul Simeon prin cuvintele „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne […]”, rugăciune rostită întocmai și de preotul care poartă pe brațe copilul și îl închină la icoanele împărătești din biserică și, dacă este băiețel și botezat deja, la toate cele patru laturi ale Sfintei Mese din Sfântul Altar.

În acest chip, Biserica vine spre întâmpinarea omului-prunc cu această întreită rânduială post-natală și prebaptismală, ca un vaccin spiritual împotriva puterilor întunericului și ca o armare a nou-născutului cu semnul și în semnul Crucii lui Hristos, spre rezistența sau imunizarea față de patimile din lume și întărirea în urmarea poruncilor evanghelice pe parcursul întregii vieți.

Ceea ce urmează, administrarea Sfântului Botez, nu este nicidecum o taină dedicată exclusiv copiilor. Tocmai de aceea textul exorcismelor și al rugăciunilor din rânduiala Botezului nu face referire expresă la om ca prunc, ci la robul Tău acesta / robul lui Dumnezeu (N), indiferent de vârsta candidatului. Însă astăzi, după cum este și practica foarte veche a Bisericilor Ortodoxe, viitorii lor membri sunt botezați de mici, încreștinarea adulților având loc mai ales în cazurile de primire la Ortodoxie a celor de alte credințe. Astfel, în contextul de față, în care vorbim despre copii, și având în vedere că, în mentalitatea creștină colectivă şi în tradiţia practicii liturgice, Botezul este asociat în special cu copilul-prunc, legându-ne totodată și de pregătirea prebaptismală dedicată nou-născuților, putem trata problema ca atare, adică cu referire expresă la copii. În acest sens, un amănunt frumos este și cel întâlnit la părintele Cleopa care, povestind despre copilăria sa, aflăm că în satul natal - Sulița, Botoșani - se obișnuia ca la botez să cânte corul copiilor îmbrăcați în costume populare și cu flori în mâini, toți bucurându-se că peste o vreme corul va avea un nou membru-copil (cf. Olguța Crean­gă-Caia, Copilăria Părintelui Cleopa, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 14).

„Faptul că Biserica botează copiii - scrie Părintele Patriarh Daniel -, îi mirunge și împărtășește euharistic în aceeași zi arată adevărul că un copil este o persoană umană. După cum Iisus, Dumnezeu Copilul Care S-a născut în peștera din Betleem, era Persoană, tot așa fiecare copil botezat este o persoană care se află în legătură de iubire cu Persoanele Preasfintei Treimi. Copilul nu este o parte dintr-un om, ci este un om adevărat, o persoană cu o identitate unică și valoare infinită, fiindcă omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel infinit și veșnic” („Cuvânt despre Sfânta Taină a Botezului”, în Slujba Sfântului Botez și rânduieli legate de nașterea omului, EIBMO, București, 2014, p. 8).

(Va urma)