Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Liturgica Răspunsuri duhovniceşti: Dumnezeu cere omului, în vremea rugăciunii, mai mult inima sa

Răspunsuri duhovniceşti: Dumnezeu cere omului, în vremea rugăciunii, mai mult inima sa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Data: 08 Ian, 2009

Rugăciunea cu lacrimi a săracului sau a văduvei, făcută din inimă, poate fi considerată rugăciune puternică, ca şi Rugăciunea lui Iisus?

Atât rugăciunea săracului şi a văduvei, cât şi a monahului, dacă se face cu umilinţă, cu lacrimi şi cu statornicie, este puternică şi roditoare de pocăinţă adevărată. Plânsul „este bold de aur al sufletului“, spune Sfântul Ioan Scărarul (Cuvântul 7), şi „cela ce se roagă cu lacrimi de căinţă pentru păcatele sale şi cu durere în inimă că a întristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curăţeşte de toată întinăciunea cea simţită şi cea gândită, prin această rugăciune, de va fi statornică“ (Scară, Cuvântul 7). Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roagă cu întristarea minţii şi a inimii, cu osândire de sine, cu mâhnire şi părere de rău pentru păcatele săvârşite în viaţă, ajung la aceeaşi măsură de curăţie, de luminare şi de fericire duhovnicească.

Ce putere duhovnicească are rugăciunea vorbită, orală, pe care o fac, în general, credincioşii?

Nu mare putere are rugăciunea făcută numai cu limba şi cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului, în vremea rugăciunii, mai mult inima sa decât cuvintele gurii şi ale limbii. Căci, auzi ce zice: „Dă-mi, fiule, inima ta“ (Pilde 23, 26). Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul şi rugăciunea făcută cu gura, tare sau încet, ci mai ales suspinul şi graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice: „ Ţie a grăit inima mea“ (Psalm 26, 13); şi iarăşi: „Răcnit-am din suspinarea inimii mele“ (Psalm 37, 8). Iar marele Prooroc Isaia, având în vedere că poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu şi cu inima, zicea: „Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor“ (Isaia 29, 13; Matei 15, 8).

Sfântul Grigorie de Nyssa zice că „rugăciunea gurii şi a limbii este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii“ (Comentariu la „Viaţa lui Moise“). Alţi Sfinţi Părinţi numesc rugăciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugăciunii celei duhovniceşti. Acestea avându-le în vedere noi, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugăciunii verbale, ca să-L lăudăm şi „să cântăm în inimile noastre Domnului“. (arhim. Cleopa ILIE, Convorbiri duhovniceşti III)

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   rugaciune  -   Rugăciunea lui Iisus  -   Parintele Cleopa