Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Acceptarea sau îndepărtarea ucenicilor

Acceptarea sau îndepărtarea ucenicilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 27 Iunie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 670‑671

„La Mănăstirea Agapia (Protosinghelul Antim Găină) a fost, de asemenea, un preot pătruns de frica lui Dumnezeu și un duhovnic căutat de mulți credincioși. Mereu se socotea nevrednic de Taina Preoției și se cutremura de dumnezeiasca Liturghie. Când slujea la biserică, petrecea numai în post și rugăciune și nu stătea de vorbă cu nimeni.

Ca duhovnic, Părintele Antim primea la spovedanie numai pe cei care doreau cu adevărat să se mântuiască. Era foarte atent la gânduri și cerea fiilor săi duhovnicești să iubească mai ales tăcerea, ascultarea și rugăciunea lui Iisus. Pentru aceasta ucenicii săi erau puțini la număr, dar cu așezarea cea din afară și cu lucrarea cea dinlăuntru erau mai sporiți decât ceilalți.

Spun ucenicii lui că Părintele Antim îndepărta de la sine pe cei care zăboveau în aceleași păcate și care nu‑și împlineau canonul de la spovedanie.

Unul din fiii săi duhovnicești vorbea mult. Bătrânul i‑a dat canon să vorbească puțin și să se roage. Văzând că nu‑l ascultă, la a treia spovedanie i‑a zis:

‑ Frate, acum vorbești mai mult ca înainte! De aceea nu te mai primesc la mărturisire.

Se mai spunea despre dânsul că dacă îi cerea cineva cuvânt de folos, se gândea mult și cu greu răspundea. Uneori amâna răspunsul pentru a doua zi și întărea cuvântul său cu texte din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți.

Acest părinte era foarte lepădat de sine și de orice fel de materii. El nu primea nici un dar de la credincioși în chilia sa. Nici bani, nici mâncare, nici îmbrăcăminte. Tot ce i se aducea dădea la obște și la săraci. Uneori alerga pe cale după săraci și le împărțea tot ce găsea de prisos în chilie.

Spun părinții că bătrânul nu primea pe nimeni în chilie, afară de stareț și de ucenic. Nici el nu voia să intre în chilia altuia, ci bătea la ușă și aștepta afară. Iar cuvântul său era întotdeauna înțelept, scurt și foarte blând.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   spovedania