Achindin, monahul literat

În contextul disputelor ştiinţifice şi filozofice prezente în capitala Bizanţului secolului al XIV-lea, se naşte prietenia între Sfântul Grigorie Palama şi Achindin, presupus ucenic al lui Varlaam. Redăm mai jos câteva idei dintr-o lucrare a teologului contemporan Juan Nadal Cannelas, care încearcă să facă lumină în istoria destul de neclară a împrietenirii şi mai apoi a îndepărtării lui Achindin de Sfântul Grigorie Palama şi de mediul monahal atonit.

Achindin se împrieteni cu Sfântul Grigorie Palama în timpul sejurului la Veria. Sfântul Grigorie Palama arată că apreciază talentul de tânăr retor al lui Achindin, făcându-i cadou un mic tratat de astronomie de-al lui Gregora, pe care l-a adus de la Constantinopol. Când s-a decis să părăsească Veria, la începutul lui 1331, din cauza incursiunilor barbare, şi să intre în Atos, Sfântul Grigorie Palama îl luă cu el pe Achindin. Se pare că descoperise în Achindin germenii unei vocaţii monahale. Motivele pentru care Achindin nu a rămas la Atos nu sunt încă foarte bine precizate. Comunităţile atonite l-ar fi respins pentru că "talentul său de umanist" nu ar fi fost compatibil cu monahismul. Chiar dacă Sfântul Grigorie Palama a avut momente în care l-a încurajat pe Achindin să-şi cultive aplecarea pentru elocvenţă, se pare că tendinţele umaniste ale lui Achindin depăşeau cu mult cadrele pe care credem că Sfântul Grigorie Palama i le-a precizat foarte clar.

Tentativă eşuată

Când la Marea Lavră consiliul stareţilor a refuzat să-l accepte pe Achindin ca monah, Sfântul Grigorie Palama, într-un gest de prietenie sinceră, l-a sfătuit să pregătească, recurgând la talentul său umanist, un elogiu al Marii Lavre şi a Sfântului Atanasie. Achindin îl prezintă înaintea adunării stareţilor. Stratagema n-a reuşit. Achindin depăşise cu mult limitele retoricii de bun-simţ, prezentă în marea majoritate a compoziţiilor omiletice ale secolului al XIV-lea. De aceea Sfântul Grigorie Palama, în timpul şederii lui Achindin la Atos, a început să-l înduplece pe novice să abandoneze ştiinţa profană. Chiar dacă Achindin era sub îndrumarea sa spirituală, Sfântul Grigorie Palama nu a reuşit să-l convingă. Câţiva ani mai târziu, la începutul disputei cu Varlaam, Sfântul Grigorie Palama îi reaminteşte lui Achindin aceste recomandări şi desele conversaţii în legătură cu acest subiect: "Aminteşte-ţi de numeroasele mele îndemnuri, pe care adesea ţi le-am adresat când eram cu tine, şi păzeşte-te cu toată puterea de superbia filosofiei celei din afară".

"Ignoranţa" monahilor

Oricare ar fi motivul pentru care Achindin a decis să nu rămână în Atos, se pare că aplecarea lui către litere şi ştiinţă trebuie să fi jucat un rol major în această decizie. Trebuie însă să precizăm că Achindin nu s-a putut elibera şi de o falsă impresie pe care i-a lăsat-o Atosul: nu-i convenea faptul că genul de viaţă monahală dusă în Atos nu epata prin nimic ieşit din comun. Achindin precizează chiar la un moment dat că Atosul este marcat de cultul ignoranţei. De fapt, lucrurile nu stăteau chiar aşa. Monahii nu căutau strălucirea exterioară fie ea de natură intelectuală sau materială. Nu trebuie însă ignorat faptul că în timpul lui Achindin era la Atos, la Marea Lavra în particular, dar şi la alte mănăstiri, o pleiadă de monahi savanţi şi erudiţi, dintre care e suficient să-i cităm pe: Prohor Kydones, Filotei Kokkinos, şi membrii familiei Marulis. Un fapt confirmă faptul că Achindin a părăsit voluntar Atosul: nu a păstrat ghimpi prea mari contra trecerii sale pe aici, ceea ce nu ar fi de înţeles dacă ar fi fost alungat. Criticile sale sunt critici de circumstanţă, dar de fiecare dată când vorbeşte de Atos lasă impresia că vorbeşte de un loc care l-a marcat pozitiv. Mai mult, devine apărător al atoniţilor contra calomniilor lui Varlaam. La un moment dat îi spune lui Varlaam: "Nu sunt foarte împotrivă a ceea ce afirmi în legătură cu teologia, ci sunt împotriva faptului că de la început ai calomniat cu vehemenţă pe sfinţii isihaşti şi te-ai interesat de ei într-un fel foarte indiscret". Din păcate, nu şi-a păstrat această atitudine de-a lungul întregii dispute isihaste.

Intrarea în monahism

Juan Nadal Cannelas ne spune că, de la Atos, Achindin revine în 1332 la Tesalonic. Există două scrisori către Gregora, scrise de aici, una la sfârşitul lui 1332, alta din 1333, care atestă prezenţa sa în acest oraş, în acest interval. Dar în primele luni ale anului 1333, Achindin pleacă pentru o perioadă la Constantinopol, unde devine monah într-o mănăstire reorganizată câţiva ani mai înainte de patriarhul Atanasie I. Aici a rostit "Discursul pentru apărarea ilustrului şi divinului Atanasie". Se poate deduce durata acestui sejur luând în calcul faptul că puţin după această perioadă, când se va instala definitiv la Constantinopol, către sfârşitul lui 1333 sau la începutul 1334, Achindin era deja monah. Într-una din scrisorile sale, scrisă din Constantinopol, în 1334-1335, face aluzie la un sejur precedent la această mănăstire, unde avea să regăsească schiţele Discursului... După acest prim sejur în capitală, când a intrat în contact cu ce era mai bun în societatea ecleziastică şi cultivată a Constantinopolului, Achindin revine la Tesalonic. Afirmă el însuşi acest fapt, într-o scrisoare, în care explică corespondentului că odată ajuns la Tesalonic, şi-a perfecţionat din punct de vedere literar "Discursul pentru apărarea lui Atanasie". Acest interval tesalonician trebuie să fi fost foarte scurt.

Căutătorul "superbiei filosofiei celei în afară" şi nu al "începutului înţelepciunii"

Ceea ce este evident este faptul că Achindin intră tot mai mult în angrenajul dorinţei perfecţionării ştiinţifice, retorice şi literare. Se lansează în căutarea lumii culturale bizantine cu o febrilitate rară. Nici măcar intrarea în monahism nu îl fereşte de alunecarea pe panta "superbiei filozofiei celei din afară". Poate fi acest fapt un motiv al îndepărtării accentuate de Sfântul Grigorie Palama şi de tradiţia isihastă? Cert e că Achindin nu mai suportă etapele lente ale urcuşului către liniştire şi e tot mai frământat de un fel de activism din ce în ce mai acaparant. Pentru el şi pentru toţi cei care cred că drumul către Dumnezeu trece prin ignorarea etapelor cu adevărat importante ale urcuşului duhovnicesc, Sfântul Grigorie Palama precizează: "Dar "cel rău", care caută mereu să ne depărteze în chip viclean de ceea ce este superior, seamănă în sufletele noastre seducţia, şi, cu legături pline de aşa-zisă dragoste, ne înlănţuieşte într-un mod aproape indestructibil de oamenii şi lucrurile pline de vanitate; ne sugerează întinderea, varietatea, profunzimea şi multitudinea acestor cunoştinţe, după cum altora le aduce gânduri legate de bogăţie, slavă deşartă sau plăceri trupeşti; face aceasta ca să ne ocupăm toată viaţa cu căutarea unor astfel de lucruri şi să nu mai avem destulă putere pentru a purcede cu tărie la educaţia care curăţeşte sufletul. "Începutul acesteia este frica de Dumnezeu", care naşte rugăciunea neîntreruptă către Dumnezeu - întru umilinţa inimii, şi paza evangheliceştilor rânduieli. Împăcarea cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune şi paza rânduielilor, transformă frica în dragoste, şi durerea şi străpungerea rugăciunii, preschimbată în bucurie, face să apară floarea iluminării; şi ca un parfum al acesteia, este dăruită aceluia care o poate purta, cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu. Iată educaţie şi cunoaşterea cea adevărată!"