Adevărul să fie în locul jurământului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 225-226

„Folosind cuvintele profeților, Hristos arată că nu e împotriva celor de demult. Evreii aveau obiceiul să se jure așa, și evanghelistul vorbește, la sfârșitul Evangheliei, de acest obicei (Matei 23, 16). Uită-te, te rog, la pricina pentru care Domnul prețuiește atât de mult aceste stihii: cerul, pământul; nu din pricina firii lor, ci din pricina raportului lor cu Dumnezeu, exprimat pe măsura înțelegerii noastre. Pentru că era mare tirania închinării la idoli, Hristos, ca să nu pară a spune că stihiile acestea sunt de preț prin ele însele, a arătat pricina prețuirii lor, care duce tot la slăvirea lui Dumnezeu. Hristos n-a spus: Să nu vă jurați pe cer, pentru că e mare și frumos; nici n-a spus: Să nu vă jurați pe pământ, pentru că este folositor, ci: Pentru că cerul este tronul lui Dumnezeu, iar pământul este așternut picioarelor Lui. Totdeauna Hristos îndreaptă pe ascultătorii Săi spre Stăpânul lor. Nici pe capul tău, că nu poți să faci un fir de păr alb sau negru (Matei 5, 36). Iarăși și aici, nu pentru că admiră pe om oprește jurământul făcut pe capul omului - că atunci ar trebui adorat și omul -, ci spre a înălța spre Dumnezeu slava. Arătându-ți că nu ești stăpân pe tine însuți, înseamnă că nu ești stăpân nici pe jurămintele făcute pe capul tău. Că dacă un tată nu-și dă altuia copilul lui, cu atât mai mult Dumnezeu nu va da pe mâna ta opera Lui. Chiar dacă capul e al tău, dar e bun al lui Dumnezeu; și ești atât de puțin stăpân pe el, că nu poți face nici ceea ce este mai neînsemnat pe el. Că Hristos n-a spus: Nu poți face un fir de păr, ci: Nu poți nici culoarea să i-o schimbi.
- Dar ce să fac dacă cineva îmi cere să jur, dacă mă silește? - Frica de Dumnezeu să fie mai puternică decât silnicia. Dacă ai de gând să-mi vii cu astfel de scuze, atunci nu vei păzi nici o poruncă! (...) Totuși de legile omenești nici nu îndrăznești să-mi vii cu astfel de scuze, nici să spui: Ce să fac, dacă sunt așa și așa?, ci, vrând-nevrând, te supui celor scrise.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 229-231

„Spune-mi, te rog, ce oboseală este să fugi de jurământ? Îți cere să cheltuiești bani? Trebuie să asuzi și să te nevoiești? Nu! E de ajuns numai să voiești și totul s-a făcut! Dacă-mi spui că te juri din obișnuință, îți voi răspunde că tocmai obișnuința te va ușura să nu te mai juri. Reușești totul dacă, în locul vechii obișnuințe, iei o altă obișnuință. Gândește-te că mulți eleni, care se bâlbâiau, și-au îndreptat limba lor greoaie prin îndelungată stăruință; alții, care aveau umerii strâmbi și-i mișcau necontenit, i-au îndreptat punând deasupra lor săbii. Am fost silit să vă dau aceste exemple, luate de la păgâni, ca să vă fac cu ele de rușine, pentru că nu vă conving cuvintele Scripturilor. (...)Iar dacă și după acestea spui ca obișnuința poate să-i fure chiar pe cei ce-și dau toată silința să se lase de jurat, o mărturisesc și eu; dar totodată îți spun că, după cum este cu putință să te fure obișnuința, tot așa de ușor este să te și îndrepți. Dacă-ți pui în casa ta mulți paznici, de pildă: sluga, soția, prietenul, iute te vei dezbăra de deprinderea cea rea, fiind de toți îndemnat și încurajat. Fă asta zece zile numai: Nu-ți trebuie mai mult! Totul se va întări, iar deprinderea cea bună va prinde rădăcină puternică. Când începi să faci asta, nu te deznădăjdui de calci legea o dată, de două ori, de trei ori, de douăzeci de ori chiar! Ai căzut? Scoală-te din nou! Ia munca de la început, cu aceeași râvnă, și vei birui negreșit! Nici jurământul strâmb nu este un păcat întâmplător. Dacă jurământul este de la diavol, ce pedeapsă merită jurământul strâmb? (...) Fiți voi înșivă cercetătorii și socotitorii vieții voastre! Dezbrăcați-vă de deprinderea de a jura, pentru ca, pornind de la această poruncă, să săvârșiți cu ușurință și toate celelalte virtuți și să vă bucurați de bunătățile cele viitoare, pe care facă Dumnezeu să le dobândim cu toții cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 226-228

„Ci să fie cuvântul vostru: da, da şi nu, nu; iar ceea ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este. (Matei 5, 37)
- Dar ce este mai mult decât da şi decât nu?
- Jurământul, nu jurământul strâmb. Că toată lumea ştie - şi nimeni nu mai are nevoie să o afle - că jurământul strâmb este de la diavol şi că nu e numai de prisos, ci şi potrivnic. A fi de prisos înseamnă a fi mai mult, a fi din belşug, aşa cum este jurământul.
Cum? Jurământul este de la cel rău? Dacă-i de la cel rău, atunci pentru ce a fost legiuit de legea veche? Tot aşa cu lăsarea femeii; pentru ce este socotită acum adulter când era îngăduită mai înainte?
- Ce putem răspunde acestor întrebări? Legiuirile Vechiului Testament erau legiuiri pe măsura slăbiciunilor celor ce primeau legile. Chiar cinstirea lui Dumnezeu, cu arderea de carne şi de grăsime, era cu totul nevrednică de Dumnezeu, după cum gângăvitul este nevrednic de un filozof. Dar acum, când Hristos ne-a ridicat la o viețuire mai înaltă, lăsarea femeii este socotită adulter, iar jurământul, de la diavol.
Dacă legile Vechiului Testament ar fi fost de la diavol, apoi n-ar fi făcut atâta bine. Că n-ar fi fost primite acum cu atâta uşurință legile Noului Testament, dacă n-ar fi fost mai înainte legile Vechiului Testament. Nu-mi cere, dar, să-şi arate tăria lor acum, când a trecut folosul lor, ci atunci, când timpul o cerea.
(...) În acest înțeles a spus și Hristos că ceea ce este mai mult decât da și decât nu este de la cel rău, nu ca să arate că Vechiul Testament este de la diavol.
(...) Dacă Vechiul Testament ar fi fost de la diavol, atunci n-ar fi ținut pe iudei departe de închinarea la idoli, ci, dimpotrivă, i-ar fi dus și i-ar fi aruncat la slujirea idolilor. Că asta voia diavolul. Așa, însă, vedem că Vechiul Testament a făcut cu totul altceva. Chiar jurământul, de care e vorba, a fost legiuit de legea veche, tocmai pentru ca iudeii să nu se jure pe idoli, ci pe Dumnezeu. Jurați-vă, spune profetul, pe Dumnezeul cel adevărat (Ieremia 4, 2).”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)