Adevărul și minciuna

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a L-a, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 224-225

„Oare minte Dumnezeu cumva? Nu minte, fiindcă este peste putință ca Dumnezeu să mintă. Dar acest peste putință nu este cumva o slăbiciune? În nici un caz nu. Cum ar fi Atotputernic dacă n-ar putea face ceva? Dar ce-I este peste putință? Nu ceea ce este greu puterii, ci ceea ce este potrivnic făpturii Sale. Deci Îi este peste putință să mintă. Iar acest peste putință nu este slăbiciune, ci putere și măreție. Fiindcă adevărul nu primește minciuna și nici puterea lui Dumnezeu nu îngăduie greșeala slăbiciunii. De aceea, Dumnezeu să fie socotit adevărat, iar tot omul mincinos (Romani 3, 4). Adevărul este întotdeauna același în sine, nu poate să se schimbe și să tăgăduiască. Ceea ce nu este adevărat este minciună. Iar minciuna nu este putere, ci slăbiciune. Adevărul nu se poate nici schimba, fiindcă alcătuirea lui nu primește slăbiciunea. Este peste putința deplinătății Sale să Se micșoreze sau să Se mărească. Slăbiciunea este aceea care se poate mări. De aici se înțelege că neputința este la Dumnezeu cea mai mare putere. Căci ce este mai puternic decât a nu cunoaște neputința? Totuși, ceea ce este pentru oameni puternic pentru Dumnezeu este ceva slab și ceea ce este pentru oameni înțelep­ciune pentru Dumnezeu este nebunie (I Corinteni 1, 25). (...) Să nu te miri că i s-a insuflat de către Dumnezeu prezicătorului ce să vorbească, de vreme ce citești în Evanghelie că și mai-marele sinagogii, unul din prigonitorii lui Hristos, a prorocit că un singur om trebuie să moară pentru popor (Ioan 11, 50). În aceasta nu este meritul prezicerii, ci mărturisirea adevărului, arătat chiar de potrivnici, pentru ca necredința lor să fie dată pe față de glasurile ghicitorilor lor.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)