Apostazia și erezia

Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXVI-a, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 118-119

„Dacă, însă, cineva se leapădă de El - Doamne ferește! -, unul ca acela știe bine că lepădarea de Hristos nu se face evidentă tocmai în momentul tăgăduirii, ci poartă în sine semințe și rădăcini de tăgăduire mai vechi, că ce era în el ascuns, acum s-a dat pe față și a ieșit la lumină.”

Tertulian, Despre prescripția contra ereticilor, II, 6-8, III, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 139

„(...) Ereziile sunt în cinste numai la cei cu credință slabă. În lupta atleților și a gladiatorilor nu învinge cineva întotdeauna fiindcă e puternic, sau fiindcă e de neînvins, ci fiindcă este slab adversarul; se înțelege că același învingător poate fi învins dacă întâlnește în luptă un adversar mai puternic decât el. Nu altfel se întâmplă și cu ereziile; ele își iau tăria de la slăbiciunea câtorva, dar se dovedesc fără vigoare când întâmpină o credință puternică. Cei slabi la minte sunt de obicei câștigați de anumite persoane pentru erezii și ajung la prăbușire. De ce a trecut de partea lor femeia aceasta, sau bărbatul acela, care erau atât de credincioși, atât de înțelepți și atât de folositori bisericii? Cel ce întreabă astfel nu va putea oare să-și răspundă sieși că aceia pe care ereziile i-au putut câștiga nu trebuie socotiți nici credincioși, nici înțelepți, nici folositori bisericii? Și e de mirare - pe cât judec eu - că acela care odată a trecut cu bine printr-o încercare poate greși mai târziu?” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)