Avem nevoie de rugăciune

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 2-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 483-484

„Așadar, pentru a vă aminti întotdeauna de Dumnezeu, vi se dă această formulă de pietate de care să nu vă despărțiți niciodată: Doamne, vino în ajutorul meu; grăbește-Te, Doamne, să mă ajuți. Pe drept a fost ales acest scurt verset din tot textul Scripturilor, căci el cuprinde toate sentimentele pe care le poate avea omul și se potrivește destul de propriu și de bine cu orice stare și-n orice situație. Se găsește în el chemarea ajutorului lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, se găsește umilința mărturisirii evlavioase, se găsește scutul în fața grijilor și a temerilor fără număr, se găsește recunoașterea șubrezeniei ome­nești, încrederea mântuirii, convingerea că ajutorul Domnului este întotdeauna alături de noi. Cel care-L cheamă permanent ca oblăduitor este sigur că-L are întotdeauna lângă el. Are ardoarea dragostei și a milei, are în vedere curse­le vrăjmașe, se teme și, împresurat de ele zi și noapte, măr­turi­sește că nu se poate salva fără ajutorul Apărătorului său. Acest verset este un zid peste care nu pot trece atacurile demonilor, o platoșă de nepătruns și o chivără foarte puternică. Acesta nu îngăduie să-și piardă nădejdea mântuirii sufletelor cuprinse de neli­niște și plictiseală sau apăsate de gânduri triste, ci arată că Acela pe care-L cheamă le vede permanent lupta și nu le părăsește în chinurile lor. Acesta ne sfătuiește ca în biruințele duhovnicești și în bucuriile inimii să nu ne trufim, să nu ne îngâmfăm când suntem într-o stare bună, pe care, să recu­noaș­tem, ne-am putea-o dobândi sau păstra fără ocrotirea lui Dumnezeu, pe care-L chemăm să vină întotdeauna și cât mai repede în ajutorul nostru. Acest verset, zic, se constată a fi necesar și util fiecăruia dintre noi, în orice lipsă ne-am găsi. Cel ce dorește să fie ajutat întotdeauna și în toate arată că nu numai în împrejurări grele și triste, ci chiar în cele vesele și mulțu­mi­toare are deopotrivă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face să scăpăm de cele rele și să rămânem în cele bune, fiindcă El știe că firea omenească, șubredă cum e, nu poate trăi fără ajutorul Lui. Mă tulbură patima poftei de mâncare multă, doresc mâncăruri pe care pustiul nu le cunoaște, în singurătatea înspăimântătoare simt mirosul ospețelor împărătești și îmi dau seama că fără voia mea le doresc; de aceea trebuie să spun: Doamne, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)