Binele și răul

Barnaba, Epistola, cap. XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 161

„Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 59

„Totuși răul nu-i atât de puternic încât să întreacă puterea binelui și nici nebunia firii noastre nu-i mai mare și mai de durată decât înțelep­ciunea lui Dumnezeu. Căci nu-i cu putință ca ceea ce-i supus schimbării și înstrăinării să influen­țeze mai biruitor și mai durabil decât ceea ce stăruie statornic și prinde rădăcini puternice în bine.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 901

„(...) Nu pot fi înțelese ca fiind împreună cele despărțite prin calitate și contrarii în înțelesul lor. Răutatea și virtutea sunt deosebite și foarte depărtate, fiind de o calitate contrară. N-ar greși cineva dacă ar spune că se pot vedea amândouă una în alta și împlinindu-se prin aceeași lucrare? Căci cineva este sau rău, sau bun, deși nu se află încă în culmea răutății sau a bunătății*. Căci, dacă se întărește în noi una, slăbește numaidecât cealaltă, adică opusul primei.”

* Tâlcuirea părintelui Stăniloae: Cineva poate fi într-un moment bun, în altul rău, cu gândul sau cu fapta sa, ceea ce înseamnă că nu a ajuns la răutatea sau bunătatea neîncetată. Dar nu poate fi în același gând sau faptă și bun, și rău (n.s. 1715, p. 901).

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)