Bucuria sufletului care a aflat Lumina

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 16, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 191-192

Dar spune-mi, o, preacinstite părinte și frate, am zis eu, mai limpede și mai exact lucrările săvârșite de ceea ce ți s-a arătat. Iar acel om dulce și plin de Duhul dumnezeiesc și învrednicit de vedere mi-a răspuns degrabă cu o voce preadulce și ­curgătoare ca mierea: „Ea bucură, părinte, atunci când se arată și rănește atunci când se ascunde. Se apropie de mine și mă înalță la ceruri. E un mărgăritar (Matei 13, 46). Lumina mă îmbracă și mă arată ca o stea și nu poate fi cuprinsă de nimeni și nimic. Strălucește ca soarele și văd cu mintea concentrată în ea toată făptura, îmi arată toate cele ce sunt în ea și îmi poruncește să-mi păzesc măsurile. Sunt ținut sub un acoperiș și ziduri, și ea îmi deschide cerurile. Îmi înalț ochii în chip sensibil să văd cele de acolo, și le văd pe toate cum erau mai înainte. Mă minunez de ceea ce s-a întâmplat și aud un glas care îmi spune tainic de sus: «Acestea sunt enigme (I Corinteni 11, 13) și preludii, căci pe cele desăvârșite n-ai să le vezi cât vei fi îmbrăcat în trup. Dar întoarce-te la tine însuți și vezi să nu faci nimic din cele ce te lipsesc de cele de aici. Iar când calci pe de lături, aceasta ți se face spre adu­ce­re-aminte de smerenie, dar să nu te depărtezi la săvârșirea pocăinței. Fiindcă aceasta, unită cu iubirea Mea de oameni, șterge căderile, atât cele care au fost făcute mai înainte, cât și cele ce se fac acum».” Deci auzind eu de la el acestea, părinților și fraților, aproape că mi-am ieșit din mine însumi și, tremurând cu totul, cugetam la ce înălțime a vederii și a cunoștinței a fost înălțat acesta dintr-odată numai prin iubirea și credința față de părintele său duhovnicesc, și ce fel de bunătăți a fost învrednicit încă de la început să vadă și să se desfete de ele, ca și cum ar fi lepădat neputin­ța omenească și ar fi ajuns din om înger. De aceea, vă îndemn, frați întru Hristos, să respingem departe de la noi toată afecțiunea și toată grija de viața aceasta, să urâm plăcerile cărnii, dulcea pătimire a trupului, relaxarea și trândăvia, prin care ceea ce este mai rău are putere împotriva a ceea ce este mai bun; și veniți să primim credință sinceră în Dumnezeu. 

(Pr. Narcis Stupcanu)