Bucuria sufletului care slujește lui Dumnezeu

Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, Cuvântul XVI, 1-2, în Filocalia (2009), vol. 12, pp. 111-113

„Câtă bucurie trebuie să cugeți că va avea sufletul care a început să-I slujească lui Dumnezeu și și-a desăvârșit lucrarea lui? Căci, la ieșirea lui din lumea aceasta, va face să-i meargă înainte lucrarea sa și se vor bucura cu el îngerii când îl vor vedea scăpat de stăpânirile lumii. Deoarece, când va ieși sufletul, vor merge cu el îngerii și vor ieși în întâmpinarea sa toate puterile întunericului, voind să-l ia în stăpânire, de vor avea ceva de-al lor în el. Dar atunci, nu îngerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a făcut. Ele îl vor înconjura și-l vor păzi de acele puteri, ca să nu se atingă de el. Iar de vor învinge faptele lui, vor cânta înaintea lor îngerii, până ce vor ajunge la Dumnezeu întru veselie. În ceasul acela, se vor uita tot lucrul acestei lumi și toată osteneala ei. Să punem deci toată puterea noastră, lucrând bine în scurta vreme de acum, pentru a scăpa lucrul nostru de tot răul, ca să ne putem mântui de mâinile stăpânitorilor ce caută să ne ducă cu ei. Căci sunt vicleni și fără milă. Fericit este, deci, cel în care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, căci bucuria și veselia, odihna și cununa lui vor fi peste măsură. (...) Iubite frate, să punem toată puterea noastră în lacrimile înaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunătatea Sa și ne va trimite puterea, până ce-i vom birui, prin faptele pe care le-am săvârșit, pe stăpânitorii răutății, care vin înaintea noastră. Să ne îngrijim din inimă să ne dobândim dorirea lui Dumnezeu, Care ne va mântui pe noi de mâinile Vicleanului, când va ieși acolo în întâmpinarea noastră. Să iubim să-i iubim pe săraci, ca să ne scape de iubirea de arginți, când va ieși întru întâmpinarea noastră. Să iubim să trăim în pace cu toți, mici și mari, ca să ne păzească de ură, când va ieși în întâmpinarea noastră. Să-i iubim pe toți frații noștri, neavând nici o ură în inima noastră față de cineva, nici răsplătind cuiva cu rău (Romani 12, 17), ca să ne păzească pe noi de Veliar, când va ieși în întâmpinarea noastră. Să iubim smerita cugetare în toate, suportând cuvântul aproapelui și când ne va lovi sau osândi, căci aceasta ne va păzi de mândrie, când va ieși întru întâmpinarea noastră. Să câștigăm cinstirea aproapelui, căutând să nu-l criticăm în nimic. Aceasta ne va păzi de vorbirea lui de rău, când va ieși în întâmpinarea noastră. Să disprețuim nevoia de lume și cinstirea ei, ca să ne mântuim de critica ei când va ieși întru întâmpinarea noastră. Să învățăm limba noastră să exprime meditația la Dumnezeu, să grăiască dreptatea și rugăciunea, ca să ne păzească de minciună, când aceasta va ieși în întâmpinarea noastră. Să ne curățim inima și trupul de pofte, ca să ne mântuim de necurăție, când va ieși în întâmpinarea noastră. Căci toate acestea vor căuta să stăpânească sufletul când va ieși din trup. Dar virtuțile îi vor ajuta, dacă le-a dobândit.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)