Când nu găsești înțelegere, caută liniștea

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 381-382

„(Schimonahia Olimpiada) această râvnitoare călugăriță era fiică de preot din orașul Iași. La vârsta legiuită s-a căsătorit. Dar, răposând soțul ei, a părăsit grijile lumii și s-a dus să slujească lui Hristos în Mănăstirea Topolița din ținutul Neamț. Acolo a fost făcută rasoforă, primind numele de Olimpiada, în loc de Bălașa.

Neîmpăcându-se cu rânduiala mănăstirii, a venit la starețul Paisie, care i-a poruncit, în urma unei descoperiri avute, să caute, împreună cu schimonahia Nazaria, un loc de mănăstire, unde să se nevoiască în tăcere, în rugăciune și în tăierea voii. De aceea, luând binecuvântare, a plecat să caute un loc potrivit și retras de lume. Și aflând loc de liniște în pădurile Văratecului, cu sfatul Sfântului Iosif Pustnicul a început construcția unei biserici din lemn în anul 1785. Așa a luat naștere Schitul de maici Văratec. În anul 1787 au fost strămutate aici și călugărițele din Mănăstirea Topolița, sub egumenia schimonahiei Nazaria de la Durău. Acum primește tunderea în marea schimă și rasofora Olimpiada.

Văzând că soborul maicilor se mărește, iar biserica de lemn este neîncăpătoare, schimonahia Olimpiada a adunat fonduri de la oameni iubitori de Hristos și a început zidirea unei biserici mult mai mari. În anul 1808, biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost terminată. Tot prin osârdia maicii Olimpiada s-a construit în anul 1817 o biserică de lemn la cimitir, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, zidul de incintă și chilii pentru călugărițe.

Cu toate că schimonahia Olimpiada era Marta mănăstirii, ea nu uita nici de cele duhovnicești. La slujbele bisericii era nelipsită; la ascultare, cea dintâi, iar pravila și canonul le făcea regulat. Se îndeletnicea, mai ales noaptea, cu citirea Sfintei Scripturi și cu scrierea cuvintelor Sfinților Părinți, pentru ea și pentru ucenicele ei.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)