Cât har și câtă libertate deține omul

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 540

„(...) Acestea două - harul lui Dumnezeu şi libertatea voinței noastre - par potrivnice între ele, dar şi una, şi cealaltă lucrează unite, şi noi înțelegem că şi pe una, şi pe cealaltă din datoria evlaviei trebuie să le socotim deopotrivă. Când Dumnezeu vede că ne îndreptăm spre bine, ne întâmpină, ne conduce şi ne întăreşte: «La vocea glasului tău, îndată ce te va auzi, îți va răspunde» şi: «Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi». Şi dimpotrivă, dacă ne vede că ne împotrivim, sau că suntem călduți, aduce în inimile noastre îndemnuri mântuitoare, prin care să reapară şi să se întărească în noi bună­voința.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 543

„Întotdeauna harul lui Dumnezeu lucrează în bună parte în tovărăşie cu libertatea voinței noastre, pe care o ajută în toate, o ocroteşte şi o apără, uneori cerând şi aşteptând şi de la ea unele încercări de bunăvoință, ca să nu pară că oferă darurile Sale unui trândav care doarme în adâncă nepăsare. Căutând într-un fel ocazii prin care dărnicia şi milostivirea Sa să nu pară fără noimă din cauza amorțelii şi a leneviei oamenilor, El împarte darurile Sale sub motivul vreunor dorințe sau osteneli. Harul lui Dumnezeu rămâne totuşi gratuit, de vreme ce cu o mărinimie nemăsurată pentru nişte încercări mici şi neînsemnate împarte atâtea daruri ale fericirii veşnice şi atâta slavă a nemuririi. Nu trebuie să (...) credem că pocăința aceea a regelui David prin cuvintele: «Am păcătuit îna­intea Domnului» i-a spălat cele două păcate atât de grave, şi nu bunăvoința lui Dumnezeu. De aceea el a meritat să audă cele spuse prin profetul Natan: «Şi Domnul a îndepărtat de la tine nedreptatea: nu vei muri». Aşadar, că a adăugat adulterului o omucidere a fost lucrarea voinței lui, dar că a fost mustrat prin profet a fost harul bunăvoinței dumnezeieşti. Dimpotrivă, este meritul lui că a recunoscut cu umilință păcatul, dar este darul milostivului Dumnezeu că într-un timp aşa de scurt a căpătat iertare pentru nişte crime aşa de mari.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)