Catastrofă şi păcat

Suntem tot mai asaltaţi de ştiri negative. Ne izbim la tot pasul de perspective apocaliptice. Pesimismul şi descurajarea devin maladii obişnuite, destul de prezente în jurul nostru. Ce răspuns dă un creştin ortodox acestor realităţi?

Într-un articol apărut în săptămânalul francez "Le Point", Michel Onfray, filosof şi eseist francez, face o radiografie a "gândirii catastrofiste". Semn al nihilismului contemporan, pesimismul, îmbogăţit din plin de catastrofism, marchează adesea societatea modernă. Logica mediatică este unul dintre actorii cei mai prezenţi în această teoremă, promovând o atitudine negativă cu consecinţe extrem de importante. "Nu mai trăim decât prin prisma catastrofei, spune Michel Onfray. Cine îşi mai poate imagina că un program de ştiri - noua liturghie catodică producătoare de opinii dintre cele mai diverse - mai poate începe cu o ştire pozitivă? Faptul divers îl subjugă pe ascultător sau pe privitor, care devine încet, dar sigur un consumator de catastrofism, bine garnisit cu consumul deja sacralizat al publicităţii. Mai există oare vreun ziar care să aibă pe prima pagina altceva decât ştiri apocaliptice? Probabil că nu! Totul are însă o explicaţie: media, în general, se adresează mai puţin creierului, raţiunii sau inteligenţei, concentrându-se asupra părţii emotive. Jurnalistul devine astfel omul pasiunilor triste. Catastrofa devine încet, dar sigur portdrapelul întregii societăţi mediatice (şi nu numai)".

Frumuseţea făpturilor

Mă întreb şi eu, alături de filosoful francez: Oare într-o lume plină de catastrofe mai poate fi loc de poezie? Sau de rugăciune? Sau de contemplaţie? Devenim oare robii jurnalelor care ne arată că până la extincţia totală a logicii acestei lumi nu mai este decât un pas? Michel Onfray adaugă: "Când spunem avion, gândirea fuge aproape instantaneu la crash aviatic; dacă vorbim despre maşini, nu se poate să nu aducem vorba de accidente; trenul e o necunoscută care ne trezeşte în memorie, din când în când, amintiri ale unor episoade care vorbesc insistent de deraieri soldate cu mii de victime; să mai vorbim de vapoare? Sau chiar de informatică? (răul prin excelenţă, conform aceleiaşi gândiri catastrofiste)". Este foarte adevărat că după un eveniment precum, spre exemplu, Auschwitz, sau Japonia, sau Chile, e greu să mai scrii poezie. E greu, poate, să mai contemplezi frumuseţea făpturii. E greu, cu siguranţă, să te rogi. Înseamnă însă toate acestea că trebuie să devenim robi ai fricii, uneori necontrolate, provocate de momentele catastrofale ale istoriei mai mult sau mai puţin recente? Înseamnă oare toate acestea că trebuie să rămânem lipiţi cu obrazul de ecranul televizorului sau al calculatorului, impresionându-ne până la dezintegrare de ceea ce ne prezintă marea parte a mass-mediei? Nimeni nu poate nega amploarea şi ritmicitatea uneori năucitoare a dezastrelor (naturale, militare, sociale). Nu avem dreptul să nu fim solidari cu cei aflaţi în mijlocul acestor catastrofe. Dar avem oare dreptul să devenim obsedaţi de tot felul de frici mai mult sau mai puţin induse? Avem oare dreptul să ne concentrăm toată gândirea în direcţia "catastrofismului" pe care filosoful francez amintit mai sus îl descrie atât de bine?

Păcatul, catastrofa nebănuită din suflete

Care ar trebui să fie atitudinea unui ortodox în faţa acestor evenimente, dar mai ales în faţa efectelor mediatice produse de ele? Căderea în pietism dolorist, marcat de accente apocaliptice determinative? Indiferenţă şi izolare în propriul spaţiu identitar? Luări de poziţie publică?

Nu cumva avem însă nevoie, cu toţii, de o reală revenire la noi înşine? La o depăşire a gândirii catastrofice care ne răpeşte timpul de a ne mai vedea păcatele şi neputinţele? Omul modern este prea absorbit de dezastrul lumii şi uită că responsabilitatea pentru creaţia întreagă pleacă de la el însuşi, în primul rând. Catastrofa cea mai alarmantă ar trebui să fie prezenţa în vieţile noastre a păcatului. Nimic nu poate afecta mai mult decât impasibilitatea în faţa acestei realităţi pe care nu avem dreptul să o ignorăm: păcatul. Frica de lucrurile care "pot ucide trupul" nu trebuie în nici un caz să anuleze frica de ceea ce poate ucide sufletul, de ceea ce poate nimici dragostea şi apropierea faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Propun o meditaţie asupra unui text dintr-o omilie a Sfântului Grigorie Palama, care ne oferă răspunsuri la multe dintre întrebările prezente în acest articol: "Dar având dragoste faţă de ceilalţi, dacă e să avem dragoste sinceră, apoi s-o arătăm prin fapte, nespunând, nici făcând, nici ascultând ceva ce aduce cu sine contra fraţilor noştri ocară şi pagubă, după cum ne învaţă Teologul cel iubit de Hristos: "Fraţilor, nu iubiţi cu vorba şi din gură, ci cu fapta şi cu adevărul" (Ioan 3, 18). Cel ce cade în curvie, sau în adulter, sau într-o altă necurăţie asemănătoare a corpului să se depărteze de acest detestabil lut şi să se cureţe prin mărturisire şi lacrimi, prin post şi altele asemănătoare. Căci pe desfrânaţii şi adulterii care nu se vor căi îi va judeca Dumnezeu şi-i va condamna, îi va depărta de la sine şi-i va da gheenei şi focului nestins şi altor pedepse veşnice, zicând: Să moară cel nelegiuit şi necurat ca să nu vadă slava Domnului şi să se bucure de ea. Hoţul şi răpitorul pe faţă şi cămătarul să nu mai fure, să nu mai dea cu camătă, să nu mai răpească cele ale altora, ci şi din bunurile lor să împartă celor ce nu au. Într-un cuvânt, dacă vreţi să duceţi viaţă şi zile bune şi să fiţi scăpaţi de inamicii voştri văzuţi şi nevăzuţi, de barbarii care acum vă ameninţă, precum şi de chinurile pregătite căpeteniei răutăţii şi îngerilor lui, depărtaţi-vă de la orice rău şi faceţi cele bune. "Nu vă înşelaţi - zice Apostolul către corinteni, că nici desfrânaţii, nici preacurvarii, nici malahiţii, nici sodomiţii, nici avarii, nici leneşii, nici cei răi de gură, nici bârfitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu". Dar noi, fraţilor, să ne abţinem de la faptele şi vorbele urâte de Dumnezeu pentru ca în toată libertatea să-l putem numi Tatăl pe Dumnezeu. Să ne întoarcem la El întru adevăr, pentru ca El să se întoarcă la noi, să ne curăţească de tot păcatul şi să ne facă vrednici de dumnezeiescul Său har. Deci să fugim de mânie şi să ne grăbim a dobândi prin căinţă bunătatea şi dragostea Duhului celui Sfânt. Cine urăşte pe cineva să se împace cu el şi să se întoarcă la iubire, pentru ca nu cumva ura şi lupta contra aproapelui să vorbească împotriva lui ca împotriva unuia care nu iubeşte pe Dumnezeu. Căci dacă pe fratele pe care-l vezi nu-l iubeşti, cum o să iubeşti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi?"