Ce să-I cerem lui Dumnezeu

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. VII, 44.1 - 44.5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 503

„Rugăciunea oamenilor răi este foarte vătămătoare nu numai altor oameni, ci chiar şi lor. Dacă aceş­tia, prin rugăciunile lor, primesc acelea pe care ei le numesc bune şi fericite, ei bine, primirea lor îi vatămă, că nu ştiu să le folosească cum trebuie. Unii se roagă să dobândească ceea ce nu au; ei, însă, cer cele care par bune, nu cele ce sunt cu adevărat bune. Gnosticul, însă, se va ruga să-i rămână acelea pe care le are, să-i fie pe măsura lui acelea pe care are să le aibă şi să-şi păstreze liniştea pentru acelea pe care nu le-a primit. Se roagă să aibă bunătățile reale, adică bunătățile sufleteşti şi ca ele să rămână mereu lângă el. De aceea nu doreşte nimic din cele ce nu are, ci se mulțumeşte cu cele ce are. Nu duce lipsă de nici una din bunătățile ce-i sunt proprii, că îi sunt de ajuns harul dumnezeiesc şi cunoaşterea. Îndestulându-se cu cele ce are, nu simte lipsa celorlalte, pentru că el cunoaşte voința Celui Atotputernic; are cele ce-i trebuie chiar în clipa în care se roagă; şi fiind aproape de puterea cea atotputernică, se uneşte cu Duhul printr-o dragoste nemărginită.”

Origen, Despre rugăciune, Introducere, XVI, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 235

„(...) Cine cere de la Dumnezeu lucruri pământeşti şi mici însemnează că nu ascultă de porunca Lui, care spune că de la El se cade să cerem numai lucruri cereşti şi mari, pentru că Lui nu-I place să dea lucruri trecătoare şi de mică însemnătate. Iar dacă face cineva aluzie la bunurile trupeşti care li s-au dat sfinților în urma rugăciunilor lor şi după înseşi cuvintele Evangheliei, care învață că cele pământeşti şi mici ni se vor adăuga nouă, atunci iată ce trebuie să răspundă: când cineva ne dăruieşte un obiect, noi nu putem spune că acela ne-a dăruit umbra obiectului, căci nu şi-a propus să dea două lucruri, un obiect şi umbra lui, ci a dat numai obiectul, căci intenția cu care dă este să dea un obiect. Concluzia este că noi primim deodată cu dăruirea obiectului şi umbra lui. Tot aşa, dacă vom primi cu gând mai înalt ceea ce ne-a fost dăruit mai de preț de Dumnezeu, atunci vom zice că bunurile cele fireşti ale darurilor duhovniceşti, mari şi cereşti, nu sunt decât cele trupeşti, care li s-au dat tuturor sfinților, spre folos (I Corinteni 12, 7) sau după măsura credinței, sau precum hotărăşte Cel care dă, iar hotărârea Lui este înțeleaptă.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 306

„Implorând (ajutorul lui Dumnezeu), căutând, bătând la uşă - aşa cum spunea Domnul - (omul) va obține în cele din urmă împlinirea cererilor sale (inclusiv îndepărtarea ispitei). Numai să facă aceasta cu încredere, să ceară aceasta neîncetat cu mintea şi cu limba, să-şi strunească trupul, să nu se încurce cu treburi lumeşti, nici să se complacă în patimile răutății. Pentru că nu minte cel ce a zis: Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi (Matei 2, 22). Cei care zic că de va împlini cineva toate poruncile (Domnului) şi nu va primi împlinirea cererilor Sale în acest veac, la nimic nu le foloseşte aceasta, greşesc şi spun lucruri în dezacord cu Sfintele Scripturi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 390-391

„- Oare Dumnezeu nu poate să-mi dea înainte de a-I cere?
- Poate, dar aşteaptă ca noi să-I dăm prilej, ca pe bună dreptate să fim vrednici de purtarea Sa de grijă. Să stăruim, deci, în rugăciune, fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. Să-I mulțumim lui Dumnezeu nu numai când dobândim cererile, ci şi când nu le dobândim. A nu dobândi ce cerem, când Dumnezeu o vrea, nu-i mai puțin decât a dobândi. Nu ştim noi atât ce ne este de folos cât ştie Dumnezeu. Deci se cuvine să-I mulțumim fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. (...) Ascultă ce spune Pavel! Nu ştim cum trebuie să ne rugăm (Romani 8, 26). «Nu-i cu putință, spune el, ca noi, care suntem oameni, să le ştim bine pe toate!» Se cuvine, deci, să lăsăm aceasta pe seama Creatorului firii noastre şi să primim cu bucurie şi cu multă plăcere pe acelea pe care le vrea El; să nu ne uităm la înfățişarea celor ce ni se întâmplă, ci la cele hotărâte de Stăpânul. Dumnezeu, ştiind mai bine decât noi ce ne este de folos, ştie cum trebuie să lucreze mântuirea noastră.”

(Pr. Narcis Stupcanu)