Cei trei uriaşi ai cetei patimilor

Uitarea, lenea şi neştiinţa sunt trei patimi de care omul poate scăpa doar prin ajutorul harului lui Dumnezeu. Desigur, orice patimă poate fi învinsă doar prin cererea sprijinului divin, dar acestea trei cer mai multă stăruinţă din partea omului decât celelalte.

Adesea, uităm de noi înşine şi de Dumnezeu, ne înconjurăm cu trândăvia şi cădem în adâncul de nepătruns al neştiinţei. Sfântul Marcu Ascetul ne-a oferit nu doar o descriere pertinentă a acestor trei "uriaşi" care ne stau în drumul spre mântuire, ci şi a armelor pe care le putem utiliza împotriva lor.

Epistola către Nicolae

Textele care privesc această temă sunt cuprinse în Epistola adresată de Cuviosul Marcu Ascetul unui tânăr ucenic pe nume Nicolae. Cu privire la această scriere, părintele Stăniloae notează următoarele: "Este o epistolă prin care Marcu răspunde la o scrisoare a ascetului Nicolae din Ancyra, un tânăr prieten al său, după ce el s-a retras din Ancyra în pustie şi nu-i mai poate da sfaturi cu grai viu ca mai înainte. Drept cel mai bun mijloc pentru a-şi stăpâni patimile îi recomandă gândul statornic la binefacerile lui Dumnezeu, dintre care cele mai mari sunt Întruparea şi suferinţele purtate de Hristos pentru noi. Cele trei rele care ameninţă necontenit sufletul sunt uitarea, lenea şi neştiinţa. Împotriva lor trebuie să se lupte cu amintirea binefacerilor lui Dumnezeu râvna şi cunoştinţa luminată" (Filocalia, vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 301). Părintele Stăniloae rezumă astfel principalele teme ale epistolei, printre care se află şi cea pe care o vom discuta în amănunt: lupta cu demonii care facilitează uitarea, trândăvia şi neştiinţa.

Întrepătrunderea patimilor

Înainte de toate trebuie să precizăm că Sfântul Marcu Ascetul propune o înlănţuire a patimilor oarecum diferită faţă de cea întocmită de Evagrie Ponticul. Dacă, îndeobşte, spiritualitatea egipteană considera că principala patimă din care se nasc toate celelalte este lăcomia pântecelui cu privire la trup şi mândria cu privire la suflet, aici nu avem amintite nici una dintre acestea. Un alt lucru care trebuie remarcat este că Sfântul Marcu Ascetul preferă să trateze separat lăcomia pântecelui, fără însă a o aminti între cele trei patimi discutate ulterior. El precizează spre finalul epistolei sale că: "ţinta cuvântului nostru este să atragă atenţia asupra celor trei uriaşi puternici şi tari ai celor de alt neam, pe care se reazămă toată puterea potrivnică a lui Holofern cel spiritual. Dacă aceştia vor fi răpuşi şi ucişi, toată puterea duhurilor necurate va slăbi cu uşurinţă, până se va topi cu totul. Cei trei uriaşi ai celui rău, care sunt socotiţi ca fiind cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: neştiinţa, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreună-lucrătoare şi slujitoarea ei, şi nepăsarea trândavă, care ţese veşmântul şi acoperământul norului negru aşezat peste suflet şi care le sprijină pe amândouă, le întăreşte, le susţine şi sădeşte în sufletul cel fără grijă răul înrădăcinat şi statornic" (Filocalia, vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 301). Este clar că Sfântul Marcu Ascetul a cunoscut fie şi parţial scrierile lui Evagrie Ponticul, pentru că acea nepăsare trândavă pe care o aminteşte în final seamănă destul de mult cu akedia descrisă de monahul din Sketis. Însă el aduce ceva original, precizând celelalte două patimi de bază: neştiinţa şi uitarea. Mai mult decât atât, el le consideră pe acestea baza celorlalte patimi. "Prin nepăsarea trândavă, prin uitare şi prin neştiinţă se întăresc şi se măresc proptelele celorlalte patimi. Căci ajutându-se întreolaltă şi neputând să fiinţeze fără să se susţină una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrăjmaşului şi căpetenii puternice ale celui rău. Prin ele se întăreşte şi pe ele se reazămă toată oastea duhurilor răutăţii, ca să-şi poată duce la îndeplinire planurile. Fără ele nu se pot susţine nici cele mai-nainte spuse" (Filocalia, vol. I, p. 301). Sfântul Marcu Ascetul propune astfel o bază diferită a patimilor faţă de cea cunoscută de obicei. Vrăjmaşul se foloseşte primordial nu de lăcomia pântecelui sau mândria din nou, ci de lipsa de experienţă cauzată de neştiinţă, precum şi de uitarea respectării poruncilor divine prin doborârea sufletului de akedie.

Primul remediu: detectarea lor prin rugăciune şi atenţie

Este clar că prima necesitate într-un război este reperarea poziţiei duşmanului. Prin urmare, trebuie să observăm cum lucrează aceste patimi în noi, folosind din plin rugăciunea şi atenţia necurmată. "De vrei, aşadar, să dobândeşti biruinţa împotriva patimilor mai-nainte pomenite şi să pui pe fugă uşor mulţimea vrăjmaşilor spirituali de alt neam, adună-te în tine însuţi prin rugăciune şi prin ajutorul lui Dumnezeu. Pătrunzând astfel în adâncurile inimii, caută urma acestor trei uriaşi puternici ai diavolului, adică a uitării, a nepăsării trândave şi a neştiinţei, care sunt propteaua duşmanilor spirituali de alt neam şi pe sub care furişându-se celelalte patimi ale răutăţii lucrează, vieţuiesc şi prind putere în inimile celor iubitori de plăcere şi în sufletele neînvăţate. Şi prin multă atenţie şi supraveghere a minţii, folosindu-te şi de ajutorul de sus, vei afla relele cunoscute celorlalţi şi, socotite că nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricăcioase decât celelalte" (Filocalia, vol. I, pp. 301-302).

Cele trei remedii ulterioare

Desigur, după ce am observat lucrarea vrăjmaşului în noi, este bine să ne orientăm spre surparea lui. Sunt trei arme pe care le putem utiliza împotriva celor trei uriaşi ai patimilor: amintirea bună împotriva uitării, cunoştinţa luminată împotriva neştiinţei şi râvna cea bună împotriva trândăviei. "Iar prin armele dreptăţii, care sunt contrare lor, adică prin amintirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăţilor, prin cunoştinţa luminată, prin care sufletul, priveghind, alungă de la sine întunericul neştiinţei, şi râvna cea bună, care îndrumă şi zoreşte sufletul spre mântuire, vei birui întru puterea Duhului Sfânt, prin rugăciune şi cerere, vitejeşte şi bărbăteşte, pe cei trei uriaşi mai sus-pomeniţi ai vrăjmaşilor spirituali (Filocalia, vol. I, p.302)". Sfântul Marcu Ascetul detaliază apoi lucrarea fiecărei arme. "Prin amintirea cea prea bună, cea după Dumnezeu, socotind totdeauna "câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt cu nume bun, fie că e virtute, fie că e laudă", vei alunga de la tine uitarea atotpăcătoasă; prin cunoştinţa luminată şi cerească vei nimici neştiinţa pierzătoare a întunericului; iar prin râvna atotvirtuoasă şi prea bună vei scoate afară nepăsarea trândavă, care lucrează în suflet păcatul necredinţei în Dumnezeu, înrădăcinat acolo" (Filocalia, vol. I, p. 302).

Harul lui Dumnezeu dăruieşte reuşita

Victoria împotriva patimilor este reuşită doar prin ajutorul harului divin. De aceea, Sfântul Marcu Ascetul îşi îndeamnă ucenicul să nu îşi agonisească virtuţi prin sine însuşi, ci cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a putea să scape de cursele vrăjmaşului. "De vei câştiga virtuţi, nu prin simplă voinţa ta, ci cu puterea lui Dumnezeu şi cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin multă atenţie şi rugăciune, vei putea să te izbăveşti de cei trei uriaşi mai-nainte pomeniţi ai celui viclean. Căci armonia cunoştinţei adevărate cu amintirea cuvintelor lui Dumnezeu şi cu râvna cea bună, când va fi silită să stăruie în suflet, prin harul lucrător, şi va fi păzită cu grijă, va şterge din el urmele uitării, ale neştiinţei şi ale nepăsării trândave şi le va reduce la nefiinţă, iar pe urmă va împărăţi în suflet harul, întru Domnul nostru Iisus Hristos, căruia fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin" (Filocalia, vol. I, p. 302). De aceea, înainte de a ne apuca de o luptă care ne întrece puterile, este bine să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Altfel, ne arătăm neştiinţa, uitarea şi nepăsarea trândavă. Neştiinţa, pentru că ne credem mai puternici decât suntem; uitarea, pentru că Îl lăsăm pe Dumnezeu deoparte atunci când avem de fapt cea mai mare nevoie de El şi nepăsarea, pentru că nu ne interesăm suficient dacă suntem în stare să ducem războiul la capăt. De aceea, trebuie să păstrăm amintirea cea bună a rugăciunii, cunoştinţa luminată a binefacerilor lui Dumnezeu şi râvna cea bună spre mântuire. Altfel, vom fi înfrânţi şi căderea noastră va fi mare.