„Cine se dedă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său!“

Desfrânarea este un păcat grav şi un subiect delicat. Întotdeauna este greu de mărturisit şi de uitat. De aceea, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rezumă bine efectele devastatoare ale acestei patimi: "Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său" (I Cor. 6:18).

Desfrânarea, alături de lăcomia pântecelui, este patima care afectează şi trupul în mod direct, nu doar sufletul. Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a lăsat un comentariu detaliat al acestei cugetări.

Fuga de desfrânare

Unele patimi pot fi înfruntate făţiş şi puse pe fugă cu ajutorul rugăciunii şi smereniei, dar desfrânarea este singura din faţa căreia este bine să fugim. Imaginile desfrânate sau persoanele care ne îndeamnă să săvârşim acest păcat trebuie respinse din start. Orice ezitare în acest moment se poate dovedi fatală, pentru că plăcerea se furişează cu uşurinţă în sufletul nehotărât. Sfântul Grigorie de Nyssa recomandă să întindem o cursă vrăjmaşului, asemenea armatei care se preface că fuge de frică, dar care loveşte necruţător în momentul potrivit. "Dacă năvalnic se abate oştirea necredinţei, sunt de trebuinţă tăria şi strunirea. Dar dacă linia noastră de luptă stă sub ameninţarea vicleşugului, este bine să întindem curse potrivnicului. Aşadar, încordat este arcul nedreptăţilor: de folos e lupta faţă către faţă cu viclenia. Însă ori de câte ori chipul desfrâului îşi slobozeşte săgeata, să ne întoarcem spatele şi să fugim de la faţa lui. Că săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne porunceşte: "Fugiţi de desfrânare", căci este mai de temut decât alte nelegiuiri" (Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva desfrânării, trad. Laura Pătraşcu, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 96). Faptul că săgeata desfrâului loveşte în ochii noştri nu reprezintă o simplă expresie plastică. Desfrânarea atacă cel mai de preţ dintre simţurile trupului: vederea. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu mai puţin de 90% din informaţiile pe care le percepem din mediul înconjurător ajung la creier prin intermediul ochiului. Astfel, simţul tactil, auditiv, olfactiv, precum şi cel al gustului ne prezintă doar 10% din totalul informaţiilor. Evident, desfrânarea pătrunde în om prin intermediul vederii. Fuga din faţa desfrânării nu poate fi efectuată decât evitând să revedem imaginile care ne fac să dorim acest păcat. Un alt remediu este să nu ne mai întâlnim cu persoanele care ne îndeamnă să facem desfrânare.

Desfrânarea afectează ambele persoane implicate

Spre deosebire de alte păcate, care afectează în mod direct doar persoana în sine sau pe cei care suferă efectele lor, desfrânarea loveşte în ambele persoane implicate. Sfântul Grigorie de Nyssa oferă câteva exemple de păcate care afectează o singură persoană. "Or, se pare că alte păcate nu le stau aproape celor ce primesc această faptă, care este alipită de cel ce o împlineşte: precum în prădăciuni, paguba se abate doar asupra celor jefuiţi; cât despre patima invidiei, aceasta năvăleşte la cei ce îi stau în preajmă; în nedreptăţi, se primejduieşte cel ce este învinuit pe nedrept, cu bună-ştiinţă; şi în crime, nefericirea este faţă cel ce a fost nimicit; iar de ia cineva urma nelegiuitelor fapte, va găsi pe cei ce săvârşesc nedreptatea, care-şi fac parte, dar şi pe cei ce suferă vătămare, pe cei nedreptăţiţi" (Împotriva desfrânării, p. 97). În schimb, patima desfrânării loveşte în mod egal pe cei implicaţi. Aici nu găsim o persoană care suferă mai mult. Nedreptatea îl loveşte mai mult pe cel nedreptăţit, la fel şi crima, dar desfrânarea ucide ambele suflete implicate. "Însă desfrânarea este străină de o atare împărţire: nici în separare nu e fapta celui care a suferit de cel care a făptuit-o, ci unind cu un lanţ comun al întinăciunii, întoarce pe desfrânaţi la pieire: cel ce necinsteşte trupul în necinste ajunge alături de cel ce a primit necinstea. Dacă cei care ucid se poate să nu fie omorâţi în acelaşi timp cu cei care au fost ucişi, cel ce întinează trupul ia parte la întinăciune" (Împotriva desfrânării, p. 97).

Păcătuirea în propriul trup

Desfrânarea şi lăcomia pântecelui sunt patimi preponderent trupeşti. Ele ne afectează în primul rând trupul, deoarece în alte exemple de patimi (mândria, invidia, tristeţea) sufletul este cel mai afectat. "Cel ce se dedă desfrânării păcătuieşte în propriul trup; nu precum ucigaşul îl omoară pe altul, cruţând propriul trup, nici cum face cel lacom faţă de altul, păzindu-se de vătămarea propriului trup; ci însuşi desfrânatul îşi este pierzare străpuns de săgeata necinstei sale" (Împotriva desfrânării, p. 97). Sfântul Grigorie de Nyssa oferă şi câteva definiţii pentru persoanele desfrânate. Astfel, "şDesfrânatul esteţ ofensă apropiaţilor, ocară faţă de potrivnici, ruşine rudelor, blestem celor împreună-vieţuitori, descurajare părinţilor, batjocură publică faţă de slugi, râs şi istorie vecinilor, mire neîncrezător căsătoriei" (Împotriva desfrânării, p. 98). Persoanele care desfrânează reprezintă o ruşine pentru propriile familii. Ele se expun vorbelor mulţimii şi îşi descurajează cunoscuţii care încearcă să le determine să renunţe la acest comportament nepotrivit. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa nu se sfieşte să le compare cu sclavii demni de necinste.

Desfrânarea - sclavie nedemnă

"Ce poate fi mai necinstită şi nedemnă decât desfrânarea, aidoma unui om de corvoadă? Căci orice sclavie a păcatului este vicleană şi nedemnă: cei fără cinste lovesc în nobleţea sufletului. Însă desfrânatul este rob al păcatului încă mai nedemn şi hidos; fiind pus să scurme noroiul, strânge multă întinăciune făptuind o slujbă necurată. Oare nu-i groaznic să se tăvălească în tină, să-l mistuie necuviinţa, să-şi simtă trupul ca o zdreanţă? Afla-vom deosebire între o zdreanţă şi un desfrânat care, smuls trupului Bisericii şi ruinat plăcerilor de putreziciunea păcatului, zace la pământ întocmai ca o cârpă nefolositoare, fiind călcat în picioare de toţi demonii? Diavolul îl supune întipărindu-i putreziciunea lui" (Împotriva desfrânării, p. 98). În acest fragment, Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază efectele negative pe care această patimă le poate avea asupra fiinţei umane. Nobleţea sufletului este pierdută în mizeria desfrânării, iar trupul ajunge o jalnică unealtă a păcatului. Însă lucrul cel mai înfricoşător este că desfrânatul este supus de diavol, acesta din urmă reuşind să îi întipărească putreziciunea lui. Desfrâul este o pecete a satanei aplicată sufletului creştin. O pecete care se şterge foarte greu şi care lasă o cicatrice vizibilă vreme îndelungată. Recomandarea finală a acestui material constă în două aspecte. În primul rând, trebuie să respingem orice ispită de acest gen, refuzând să vedem sau să auzim un lucru care ne îndeamnă să îi dăm curs. Desigur, într-o lume dominată de pornografie şi erotism ieftin, este greu să îndeplinim fără greşeală acest lucru. Deşi nu putem să evităm cu totul imaginile desfrânate, este suficient să nu zăbovim asupra lor atunci când ne apar sub ochi. În al doilea rând, nu trebuie să păstrăm legături de prietenie cu persoane care au obiceiul desfrâului, deoarece amăgirea se dovedeşte foarte uşoară. Nu avem cum să nu cunoaştem astfel de persoane, dar avem libertatea de a dialoga cu ele mai mult sau mai puţin. În final însă, nu trebuie să ne punem nădejdea doar în propriile forţe, pentru că vom avea parte de o cădere grea. Doar Dumnezeu ne poate izbăvi de această ispită dificilă. Rugăciunea este arma cea mai de preţ într-un război atât de inegal...

"Săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne porunceşte: Fugiţi de desfrânare, căci este mai de temut decât alte nelegiuiri."

(Sfântul Grigorie de Nyssa)