Credința care mântuiește

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 5, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2000), vol. 41, p. 1015

„Dar când zicem credință, înțe­legem cunoașterea adevărată despre Dumnezeu, și nu altceva. Cu­noaș­terea este deci prin credință. Va mărturisi aceasta prorocul Isaia: Dacă nu veți crede, nu veți în­țe­lege (Isaia 7, 9). Iar că o cunoaș­tere care constă dintr-o simplă teorie e declarată de scrierile Sfinților (de Scripturi) nefolositoare, poți înțelege și din următoarele. A spus unul dintre Sfinții ucenici: Tu crezi că unul este Dumnezeu? bine faci; dar și demonii cred și se cutremură (Iacov 2, 19). Ce vom zice deci față de acestea? Cum va adeveri deci Hristos, spunând că a avea viața veșnică înseamnă a cunoaște pe Unul și adevăratul Dumnezeu și, împreună cu El, pe Fiul? Socotesc că trebuie să spunem despre cuvântul Mântuitorului că este cu siguranță adevărat, căci cunoaș­terea e viață, fiindcă naște (în noi) puterea tainei și aduce împărtă­șirea de binecuvântarea tainică, prin care ne unim cu Cuvântul viu și de-viață-făcător.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2000), vol. 41, pp. 754-755

„Nu i-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? (Ioan 11, 40) Mare bine e credința când se naște dintr-o înțelegere fierbinte. Și are atâta putere, că nu numai cel ce crede se mântuiește, ci și alții se mântuiesc prin credința aceluia. Așa precum slăbănogul din Capernaum a fost vindecat pentru cre­din­ța celor ce l-au purtat pe el, așa și Lazăr a înviat pentru credința surorii. (...) A zis de fapt: Deoarece Lazăr, fiind mort, nu poate crede, împlinește tu lipsa cre­dinței lui. Iar chipul credinței este îndoit: unul este dogmatic, constând în con­sim­țirea sufletului la ceva, de pildă: Cel ce crede în El nu este judecat (Ioan 3, 18), altul, cel dăruit de Hristos prin har: Unuia i se dă, zice, prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelep­ciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoș­tinței (I Corinteni 12, 8-9), credință care nu e numai dogmatică, ci lucrătoare a celor mai presus de om, putând muta și munții (I Corinteni 13, 2).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)