Credința și raționalitatea

Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 38

„Cel care are nu numai cre­dință, ci privește sau analizează problemele și cu ajutorul rațiunii, va prezenta el însuși argumentele care-i vin în minte și de care s-a convins după o cercetare amă­nunțită. Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de cre­dință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre de căsătorie, de procreare de prunci, sau cine ar arunca semin­țele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar, cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesigu­ran­ță și primejdii.”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 40

„(...) După cum cere Scriptura, e mai bine să accepți o învățătură prin intermediul gândirii şi prin înțelep­ciune decât să ajungi la ea numai printr-o credință simplă, dar că în anumite împrejurări Logosul o preferă şi pe aceasta din urmă pentru ca să nu lase pe oameni fără nici o pârghie sufletească, după cum mărturiseşte Pavel, adevăratul ucenic al lui Iisus, atunci când zice: de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. De unde rezultă foarte clar că prin înțelep­ciunea lui Dumnezeu se cădea să Se facă Dumnezeu cunoscut omului. Iar, întrucât nu s-a făcut aşa, Dumnezeu a găsit de cuviință să-i mântuiască pe credincioşi nu pur şi simplu prin nebunie, ci prin nebunia propovăduirii.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)