Cum putem dobândi mântuirea?

Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul), Cap. IX, 85.4, 86.1, în Părinți și Scri­itori Bisericești (1982), vol. 4, p. 138

„Mărturisiți-mi, o, oamenilor, câte lucruri n-ați vinde voi, ca să vă cum­părați mântuire veșnică? Nici dacă vei măsura tot Pactolul, râul legendar de aur, nu vei număra atâtea măsuri ca să poți plăti mântuirea! Dar nu vă descurajați! Vă este cu putință, dacă voiți, să vă cumpărați mântuirea cea de mare preț cu propria voastră comoară, cu dragostea și cu credința voastră; acesta este prețul care merită să fie luat în seamă pentru viață. Acest preț îl primește Dumnezeu cu plăcere.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata I, Cap. VII, 38.6-38.7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 32

„Scriptura spune: Deschideți porțile dreptății, ca intrând în ele să laud pe Domnul (Psalmi 117, 19). Pentru că Dumnezeu mântuie în felurite chipuri - că este bun - de aceea și căile care duc la dreptate sunt multe și felurite. Dar toate aceste căi duc la calea și poarta cea principală. Iar de cauți intrarea cea împărătească, intrarea cea adevărată, atunci vei auzi: Aceasta este poarta Domnului! Drepții vor intra prin ea! (Psalmi 117, 19). Dintre multe porți deschise, numai poarta dreptății este poarta lui Hristos; toți care intră prin ea sunt fericiți și-i îndreaptă mersul lor în cuvioșie gnostică.”

Origen, Filocalia, XXI, [Din cartea a III-a «Despre principii»],18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 437-438

„Nici lucrarea de desăvârșire a omului nu se săvârșește dacă nu contribuie și omul la ea; dar încununarea ei n-o ducem noi la sfârșit, ci Dumnezeu este Cel ce contribuie cel mai mult.
Și ca să ne convingem cu și mai multă claritate că la acest lucru s-a gândit și Sfântul Pavel în citatul amintit, să mai luăm un exemplu din arta cârmuirii corăbiilor. În comparație cu bătaia vânturilor, cu liniștea vremii, cu clipirea stelelor, care toate colaborează la siguranța călătorilor, pentru reîntoarcerea fericită în port, oare cam ce parte de contribuție îi vom atribui cârmaciului? Adeseori, dintr-o sfială cucernică, nici marinarii n-au curaj să spună că ei ar fi salvat corabia, ci totul îi atribuie lui Dumnezeu nu ca și cum ei n-ar fi ajutat cu nimic, ci pentru că rolul Providenței e nesfârșit mai important decât destoinicia cârmaciului. De bună seamă că și la mântuirea noastră contribuția lui Dumnezeu este incomparabil mai mare decât ceea ce se atribuie hotărârii noastre libere. Aceasta e pricina pentru care s-a spus că nu depinde de voința noastră ori de alergarea noastră, ci de milostivirea lui Dumnezeu.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)