Cum recunoaștem dreptatea adevărată

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XII-a, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 209-210

„Dreptatea este facultatea de a da fiecăruia ce i se cuvine. Și pentru că acest lucru este greu de realizat atât de cei care, din pricina puținătății minții lor, nu găsesc soluțiile juste de a da fiecăruia ce i se cuvine, cât și de cei care, din pricina patimilor omenești de care sunt stăpâniți, fac să dispară dreptatea, disprețuind pe săraci și neținând de rău pe cei puternici, care săvârșesc nedreptăți, de aceea Cartea Proverbelor făgăduiește să dea ucenicilor săi cunoștința adevăratei dreptăți. Și pentru că mulți urmăresc laudele oamenilor, preferând în realitate nedreptatea și lăcomia, ca ceva folositor, iar în aparență și prin cuvinte lăudând nespus de mult egalitatea și dreptatea, de aceea cel instruit de sfaturile Proverbelor îi cunoaște pe acești oameni și știe care este dreptatea falsificată și coruptă, și care este dreptatea adevărată și cinstită. Dar, pentru că și înțelepții greci au vorbit mult despre dreptate și prin cuvinte asemănătoare adevărului înșală pe cei care nu pot să urmeze dreapta rațiune, de aceea Cartea Proverbelor (Pildele lui Solomon) făgăduiește să facă cunoscută adevărata dreptate, ca să scăpăm de vătămarea sofismelor. Și legile date de păgâni se deosebesc mult unele față de altele, producând o mare confuzie în mintea acelora care nu înțeleg just noțiunea de dreptate. (...) Există o dreptate omenească, care înseamnă distribuire egală. Și, chiar dacă nu reușim să facem exact această distribuire egală, totuși, dacă o facem cu cele mai drepte intenții, nu ne depărtăm de scop. Există însă și o dreptate cerească, aceea care vine de la Dreptul Judecător, fie pentru a-i îndrepta pe oameni, fie pentru a-i răsplăti. Această dreptate o putem înțelege cu greu, din pricina înălțimii dogmelor cuprinse în ea.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)