Cum să ajungi frate cu Hristos

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 521-522

„Odată l-a întrebat (pe Sf. Gheorghe Pelerinul) un tânăr din Zărnești:

- Moș Gheorghe, vreau să mă fac călugăr. La ce mănăstire să mă duc?

- Ascultă, drăguță. Dacă vrei să te mântuiești, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

Altădată l-a întrebat ucenicul său, Dumitru Trofin, din Piatra Neamț:

- Moș Gheorghe, m-am hotărât să mă duc la Sfântul Munte. Ce sfat îmi dai?

- Drăguță, nu te duce la Sfântul Munte. Poți fi și aici călugăr bun. Du-te la Schitul Sihăstria. Acolo este un egumen ales și are mare nevoie de frați.

Deci, ascultându-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.

(...) Uneori bătrânul se retrăgea la Mănăstirea Sihăstria, al cărei egumen, protosinghelul Ioanichie Moroi, îi era cel dintâi ucenic. Noaptea se ruga după obicei în biserică, iar ziua se ruga și citea Psaltirea la un loc tăinuit pe Muntele Tăciunele.

Odată s-a urcat Moș Gheorghe la Schitul Sihla cu mai mulți părinți din Sihăstria. Bătrânul mergea înainte, rostind în taină rugăciunea lui Iisus. Deodată s-a împiedicat și era gata să cadă jos. Atunci s-a întors către părinți și le-a zis:

- Vedeți ce mi s-a întâmplat? Numai puțin am părăsit rugăciunea și îndată m-a părăsit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorât cu mintea jos, m-am și împiedicat să cad, căci mintea trebuie să fie întotdeauna înălțată la Dumnezeu.

Acest minunat bătrân dobândise de la Dumnezeu darul preasfintei rugăciuni a lui Iisus, pe care o zicea în taină cu mintea și cu inima. Dar despre această minunată lucrare nu vorbea niciodată cu nimeni. Numai pe fiica sa cea mai mare, Ana, o învățase rugăciunea lui Iisus, încă pe când trăia în familie. Despre aceasta spunea copila:

- Repetam mereu rugăciunea Doamne Iisuse, așa cum mă sfătuise tata, dar nu puteam s-o zic cu atenție. Mintea mea se răspândea mereu, deși mă rugam toată ziua. Mi se părea că atenția mea este în față, iar nu în inimă. Pentru aceasta eram tare întristată și mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea darul rugăciunii.

Odată, trecând pe lângă o troiță de la răscrucea unui drum, m-am închinat înaintea ei cu multă credință. În clipa aceea am simțit că o putere a intrat în inima mea. De atunci mintea mi se pogoară în inimă și mă rog totdeauna cu nespusă bucurie și căldură.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)