Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Cum să dobândim mântuirea

Cum să dobândim mântuirea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 30 Aprilie 2024

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia IV, X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 61

„Vrei să fii slăvit? Disprețuiește slava și vei fi mai strălucit ca toți.”

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, Cap. XII, 2-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 117-118

„Fiind întrebat Însuși Domnul de cineva când va veni Împărăția, a spus: Când vor fi cele două una, când partea din afară va fi ca cea dinăuntru, iar bărbatul cu femeia nu vor fi nici bărbat, nici femeie. Cele două sunt una, când spunem unii altora adevărul și când în două trupuri locuiește, fără fă­țărnicie, un singur suflet. Partea din afară ca cea dinăuntru înseamnă: sufletul este partea dinăuntru, iar trupul, partea din afară; după cum trupul tău se vede, tot așa să se vadă și sufletul tău în faptele cele bune. Bărbatul cu femeia nu vor fi nici bărbat, nici femeie vrea să spună că fratele când vede o soră să nu gândească de ea că e femeie, nici sora când vede un frate să nu gândească de el ca de un bărbat. Când veți face acestea, spune Domnul, va veni Împărăția Tatălui Meu.”

Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul), Cap. XI, 117.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 157

„Dar cel mai minunat lucru este atunci când mântuirea merge împreună cu voința sinceră, când voința și viața, ca să spun așa, trag la același jug.”

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 23, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 6

„Un frate a venit la Avva Macarie Egipteanul și i-a zis: Avva, spune-mi cum să mă mântuiesc? Și a răspuns bătrânul: Du-te la morminte și ocă­răște pe cei morți! Deci, plecând fratele, a ocărât și a bătut cu pietre (mor­mântul); apoi venind a spus bătrânului, iar acela i-a zis: Nu ți-au vorbit nimic? Și el a răspuns: Nu. Atunci i-a zis bătrânul: Du-te iarăși, mâine, și de data aceasta laudă-i. Deci, ducându-se fratele, i-a lăudat; i-a numit apostoli, sfinți și drepți, apoi întorcându-se, a zis: I-am lăudat. Și l-a întrebat bătrânul: Nu ți-au răspuns nimic? Iar fratele a zis: Nu. Atunci bătrânul a zis: Vezi, le-ai spus vorbe de ocară și ei nu ți-au răspuns nimic; și le-ai spus vorbe de laudă și nu ți-au vorbit. Tot așa și tu: dacă vrei să te mântuiești, să te faci ca un mort. Să nu iei în seamă nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor, întocmai ca morții; și vei putea să te mân­tuiești.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)