Lepădarea de sine și urmarea lui Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 635-636

„Să te lepezi de tine însuți!, adică: Să n-ai nimic comun cu tine însuți, ci să te dai primejdiilor, muncilor; așa suflet să ai, ca și cum n-ai suferi tu acestea, ci altul! Și n-a spus: Să se tăgăduiască, ci: Să se lepede. Iar a te lepăda e mai mult decât a te tăgădui. Și să-și ia crucea lui. Luarea crucii este o urmare a lepădării de sine. Și ca să nu socotești că a te lepăda de tine înseamnă numai a suferi cuvintele rele, ocările și insultele, Hristos spune până unde trebuie să meargă lepădarea de sine; adică până la moarte, chiar moartea ruși­noa­să. De aceea n-a spus: Să se lepede de sine până la moarte, ci: Să-și ia crucea lui arătând moartea cea rușinoasă - și că nu trebuie făcută aceasta o dată, nici de două ori, ci toată viața. Să ai necontenit, spune Hristos, înaintea ochilor moartea aceasta și să fii pregătit, în fiecare zi, de junghiere! Mulți au disprețuit averile, desfătarea, slava, dar n-au putut disprețui moartea, ci s-au temut de primejdii. De aceea Eu vreau ca luptătorul Meu să lupte până la sânge, să stea în arenă până la junghiere. De-ar trebui să sufere moartea, o moarte rușinoasă, o moarte blestemată, o moarte cu proastă faimă, pe toate să le sufere cu curaj și, mai mult, să se bucure de această moarte. Și să-mi urmezi Mie! Pentru că se poate să suferi chinuri și să nu-I urmezi lui Hristos, când nu le suferi pentru El - că și tâlharii, jefuitorii de morminte, înșelătorii suferă o mulțime de chinuri -, de aceea, ca să nu socotești că sunt de ajuns numai suferințele, Hristos a adăugat și pricina pentru care să înduri suferințele.

-- Care este pricina aceasta?

-- Să urmezi lui Hristos făcând și suferind acestea; să suferi toate pentru Hristos și să ai și celelalte virtuți; că și aceasta vor să spună cuvintele: Să-mi urmeze Mie: nu trebuie să arăți bărbăție numai în suferințe, ci să arăți și castitate, și blândețe, și toată filozofia. Asta înseamnă a-L urma cum trebuie; înseamnă a săvârși și celelalte virtuți și a suferi toate pentru Hristos. Sunt oameni care urmează diavolului și suferă chinuri și-și dau pentru el sufletele lor; noi însă suferim pentru Hristos; dar, mai bine spus, pentru noi înșine.” 

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 8, R. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 235

„(...) Acela se leapădă de sine, care se dezbracă de omul cel vechi cu faptele lui (Coloseni 3, 9), de cel stricat prin poftele rătăcirii (Efeseni 4, 22). El se leapădă și de patimile lumești, care pot împiedica scopul pietății. Un asemenea om îi va socoti ca părinți adevărați pe aceia care l-au născut în Hristos Iisus prin Evanghelie (I Corinteni 4, 15), iar ca frați pe cei care au primit același Duh al înfierii și va privi toate averile ca străine, precum și sunt în realitate. Cu un cuvânt, cum poate să mai fie părtaș grijilor lumii cel pentru care s-a răstignit lumea întreagă prin Hristos și el pentru lume? (Galateni 6, 14)”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 237, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 419

„Întrebarea 237: Care suflet se îndrumă spre voia lui Dumnezeu? Răspuns: Cel care a primit propunerea Domnului, Care a zis: Dacă vine cineva către Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24; Luca 14, 26). Căci dacă cineva nu va reuși mai întâi să se lepede de sine și să-și ia crucea va afla, pe măsură ce avansează, multe piedici care vin de la sine însuși, (împiedicându-l) să urmeze Domnului.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)