Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Cum să ne ferim de patima întristării

Cum să ne ferim de patima întristării

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 24 Ianuarie 2011

Întristarea este una dintre cele opt patimi fundamentale care stau în calea mântuirii. În zilele noastre am putea să subscriem în categoria acestei patimi depresia, care afectează nenumărate persoane.

Felul cum ne atacă această patimă şi modalităţile prin care ne putem apăra împotriva ei au fost notate în scrierile Sfinţilor Părinţi, cu precădere în cele ale lui Evagrie Ponticul. De aceea, ne vom concentra asupra descrierii ei şi vom observa parcursul neverosimil al acestei boli sufleteşti şi urmările ei nefaste de care trebuie să învăţăm cum ne putem feri.

Definiţiile întristării

Evagrie Ponticul oferă o descriere minuţioasă a întristării într-una din lucrările sale: "Întristarea este locuitoare a pagubei, tovarăşă a eşecului, premergătoare a exilului, aducere-aminte de rude, asociată a strâmtorării, însoţitoare a akediei, acuză a iritării, amintire a insultei şi întunecare a sufletului, posomorală a obiceiurilor, beţie a chibzuinţei, antidot al somnului, nor al chipului, vierme al trupului, întristare a gândurilor, legătură a captivităţii" (Evagrie Ponticul, Nouă răutăţi şi nouă virtuţi în descrieri contrastive, în: "În luptă cu gândurile", trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 60). Trebuie să discutăm în amănunt fiecare definiţie dintre cele cuprinse aici, deoarece ne oferă o paletă bogată de interpretare a modului în care acţionează întristarea. Astfel, ea este în primul rând o locuitoare a pagubei, pentru că atunci când avem un necaz legat de unul dintre bunurile noastre fizice sau duhovniceşti, tindem să ne întristăm imediat. Rareori suportăm pagubele de orice natură cu bucurie şi fără a ne supăra. De asemenea, întristarea este tovarăşă a eşecului pentru că întotdeauna când ratăm un obiectiv, ne simţim secătuiţi de orice putere. Evagrie o numeşte premergătoare a exilului deoarece ne loveşte deseori după ce am primit simţirea harului duhovnicesc şi ne face să ne simţim nesiguri. Întristarea sporeşte akedia (plictiseala) pentru că ne face să credem că nu avem nici un orizont în viaţă, iar tăria duhovnicească nu ne va face să ieşim din acest impas. Ne aduce aminte de rude dacă trăim în mănăstire şi de mângâierea pe care acestea ne-o aduceau prin prezenţa lor. Ne face să dăm frâu liber mâniei, îndemnându-ne să ne răzbunăm pe cei care ne-au întristat. Ne aminteşte insultele lor adesea, transformându-i în personaje negative. De asemenea, întristarea ne întunecă chibzuinţa, făcându-ne lipsiţi de raţiune, aruncându-ne cu forţă în marea disperării. Ne împiedică să dormim şi ne transformă în persoane suferinde psihic. Întristarea ne distruge orice avânt, prăbuşindu-ne într-o robie teribilă a durerii.

Remediul întristării: bucuria

Avva Evagrie oferă foarte rapid şi principalul remediu al întristării: bucuria şi felul cum lucrează aceasta. "Bucuria este ruină a întristării şi mulţumire pentru nenorociri, vedere în rugăciuni şi veselie în osteneli, voioşie a facerii de bine, podoabă a renunţării, receptacul al iubirii de străini, refugiu al nădejdilor, hrană a asceţilor, încurajare pentru cei ce plâng, mângâiere a lacrimilor, ajutor în necaz, susţinătoare a iubirii şi aliat al îndelungii-răbdări" (Evagrie Ponticul, Nouă răutăţi şi nouă virtuţi în descrieri contrastive, în: "În luptă cu gândurile", trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 60). Bucuria este exact opusul întristării, reuşind să surpe lucrarea acesteia. Ea ne face fericiţi în cele mai grele necazuri, făcându-ne să vedem partea pozitivă a situaţiei. De asemenea, bucuria alimentează lucrarea faptelor bune, mai ales în lume şi chinovii, precum şi primirea străinilor, un element de bază al vieţii pustniceşti. Totodată, ea ne hrăneşte îndelunga-răbdare, determinându-ne să zăbovim în necazuri pentru a primi o răsplată mai mare de la Dumnezeu. Bucuria ne influenţează şi iubirea. Cei ce iubesc cu adevărat sunt şi bucuroşi, pentru că iubirea se naşte din bucurie.

Cele mai pregnante moduri ale întristării

Dintre toate lucrurile care se pot petrece ca rezultat al întristării sau bucuriei, există câteva care apar mai des. Astfel, avva Evagrie oferă o descriere mai extinsă a întristării. "Întristarea se întâmplă uneori prin privaţiunea dorinţelor, iar alteori urmează mâniei. Prin privaţiunea dorinţelor, ea se întâmplă astfel: anumite gânduri, luând-o înainte, fac sufletul să-şi aducă aminte de casă, de părinţi şi de viaţa lui anterioară. Şi când văd că acesta nu li se împotriveşte, ci le urmează topit şi revărsându-se în plăcerile minţii, punând atunci stăpânire pe el îl cufundă în întristare, întrucât lucrurile de altădată nu mai sunt, nici nu mai pot fi din pricina vieţii sale de acum. Şi atunci nenorocitul suflet, pe cât s-a topit şi revărsat în gândurile dinainte, pe atât e de abătut şi umilit pentru cele de acum" (Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri şi lupta împotriva lor, în: "În luptă cu gândurile", trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 120). Există trei rădăcini ale patimii întristării: dorinţa, mânia şi amintirea păcătoasă. Astfel, atunci când dorim ceva cu ardoare şi nu reuşim să obţinem, tindem să ne întristăm. De asemenea, atunci când observăm că ne-am mâniat fără rost. Amintirea, însă, ni se pare o cauză demn de luat în seamă. Atunci când ne gândim la un lucru pierdut în trecut: fie un loc de muncă sau o relaţie cu cineva, precum şi la rude, dacă vorbim de intrarea între timp în viaţa monahală, ne întristăm foarte uşor. Demonii ne aduc în minte diverse lucruri din trecut pe care însă trebuie să le respingem. Dacă ne gândim prea mult la ce am avut şi ce am pierdut, riscăm să ne afundăm în disperare şi deznădejde. În momentul în care dăm curs momelii vrăjmaşului, ne va fi greu să mai respingem gândurile deznădăjduitoare. De altfel, întristarea este singura patimă care ucide orice plăcere. Avva Evagrie precizează: "Toţi demonii fac sufletul iubitor de plăceri; numai demonul întristării nu primeşte să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e adevărat că oasele bărbatului trist se usucă (Prov. 17:23)" (Ibid., p. 121). De altfel, avva Evagrie subliniază că demonul întristării ne poate determina să detestăm orice plăcere, dar, dacă ne atacă mai des, ne poate face să dorim chiar să ne luăm viaţa. "Dacă acest demon îl războieşte pe monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia şi să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naşte gânduri care îl sfătuiesc pe monah să-şi ia viaţa sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece" (Ibid., p. 121). Întristarea este o patimă mult mai periculoasă decât pare la prima vedere. Există multe persoane care se caracterizează drept melancolice. Ne este îngăduit să fim melancolici, dar nu întristaţi. Întristarea pătimaşă nu are nimic de-a face cu adevărata pocăinţă. Putem plânge pentru propriile păcate, dar nu avem dreptul să ne pierdem nădejdea în mila lui Dumnezeu.

Alte remedii împotriva întristării

Avva Evagrie ne propune şi câteva remedii eficiente. "Cine fuge de toate plăcerile lumeşti e un turn inaccesibil pentru demonul întristării, fiindcă întristarea e privarea de o plăcere fie prezentă, fie aşteptată şi e cu neputinţă să respingem acest duşman dacă avem un ataşament pătimaş faţă de ceva din cele pământeşti, căci acela îşi aşterne cursa şi lucrează întristarea acolo unde vede că se îndreaptă înclinaţia noastră" (Ibid., p. 145). Din nou, avva Evagrie ne oferă un singur remediu, cel mai eficient dintre toate: detaşarea de orice lucru şi plăcere. Desigur, multor creştini acest sfat li se poate părea irealizabil şi în neconcordanţă cu realitatea cotidiană. Trebuie însă să înţelegem că putem poseda bunuri în lume cu condiţia să nu ne lipim inima de ele. Este bine să ai o maşină, dar dacă te gândeşti numai la maşină, te vei întrista atunci când va fi zgâriată. Dacă ai ţine mai mult la Dumnezeu, lucrul acesta nu

te-ar afecta atât de mult. Atât timp cât nu ne ataşăm pătimaş de un lucru, nu vom suferi dacă îl pierdem. Gândiţi-vă la cei care se întristează din orice. Mai au ei posibilitatea de a spune că au credinţă în Cel care le-a oferit totul? Întristarea nu ne risipeşte doar bucuria şi nădejdea, ci şi credinţa...