Cum să ne întoarcem la Hristos

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 44, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 107-108

„Drept aceea, dacă ți-a mai rămas vreo nădejde de mântuire, dacă te mai gândești cât de puțin la Dumnezeu, dacă mai nădăjduiești cât de cât după bunurile ce vor să vină, dacă mai păstrezi ceva din frica de pedepse care îi așteaptă pe cei nepocăiți, atunci întoarce-te din nou la viața de înfrânări, înalță-ți privirile spre cer, revino în sineți, scutură-ți amorțeala simțurilor, lasă-te de patimi, scutură-te de amețeala care te-a cuprins, ridică-te împotriva celui care te-a doborât. Adună-ți toate puterile și ridică-te de jos. Adu-ți aminte de Păstorul Cel bun, Care te va însoți și te va ridica. Și de te-ar ține cel rău de amândouă mâinile sau chiar de te-ar prinde și de urechi, tu saltă-te și fugi din preajma celui ce te-a rănit. Adu-ți aminte de ceea ce stă scris: Oare cel ce cade nu se mai scoală? Sau cel ce se abate nu se întoarce? (Ieremia 8, 4). Or, cel ce a fost bătut iată că poate fi îngrijit, cel atacat de fiare le poate îmblânzi, cel care mărturisește nu-i respins. Într-adevăr, Domnul nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 18, 32). Nu fi nepăsător la gândul că ai căzut și că de acum ai rămas în prăpastia relelor. A venit vremea să te ridici, ți s-a dat destulă vreme și îndelungă răbdare, e vremea să te vindeci, vremea să te îndrepți. Ai alunecat? Tre­zeș­te-te! Ai păcătuit? Liniștește-te! Nu mai umbla pe calea păcătoșilor (Psalmi 1, 1), ci sari afară din ea! După ce te vei fi întors și-ți vei fi plâns păcatele, atunci vei fi mântuit, căci sănătatea ne-o dă truda, iar mântuirea, sudorile.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)